Roland Garros

Garbine Muguruza, campioana la Roland Garros. A doua finala de Mare Slem pierduta de Serena Williams in acest an

Jucatoarea iberica Garbine Muguruza a cucerit, sambata, primul sau titlu intr-un turneu de Mare Slem, dupa ce a invins-o pe Serena Williams in doua seturi in finala de la Roland Garros.

Muguruza a depasit calculele hartiei si i-a administrat un 7-5, 6-4 Serenei Williams dupa o ora si 43 de minute.

Pentru Muguruza este primul titlu de Mare Slem din cariera la a doua finala jucata la acest nivel. In 2015 pierdea la Wimbledon in fata Serenei Williams.

Muguruza are acum doua victorii in cinci meciuri cu Serena Williams si ambele reusite au venit pe zgura de la Roland Garros.

Serena Williams, 34 ani, pierde a doua finala de Mare Slem consecutiva, dupa ce in ianuarie se inclina in fata lui Angelique Kerber la Australian Open.

Muguruza avea opt ani si jumatate cand Serena Williams castiga primul din cele trei titluri ale sale la Roland Garros.

Williams ramane la 21 de titluri de Mare Slem in cariera, iar recordul lui Steffi Graf de 22 de trofee majore ramane in picioare. Cel putin pana la Wimbledon.

Muguruza va fi noul numar 2 mondial dupa Roland Garros dupa un salt de doua pozitii. A trecut de Kerber si Agnieszka Radwanska.

Desfasurarea finalei

Muguruza a fost prima jucatoare care a rupt echilibrul (4-2) in primul set, insa Williams avea sa recupereze rapid break-ul cedat (4-4). Un singur game a mai obtinut Serena de la acest scor in urmatoarele patru jocuri, iar primul set intra in contul ibericei, nu inainte ca aceasta sa fi salvat doua mingi de break la 6-5. Muguruza a inchis primul set din a treia incercare cu un rever castigator in lung de linie.

Setul al doilea a inceput cu trei break-uri consecutive, doua in dreptul jucatorei din Spania. Muguruza a fost prima care si-a facut serviciul (3-1), pastrand pana la final avantajul break-ului luat in debut.

Serena Williams a salvat nu mai putin de patru mingi de meci pe propriul serviciu la 3-5, ramanand in extremis in meci. Muguruza a servit insa impecabil in jocul urmator si a inchis partida cu 6-4 in al doilea.

[news-119554]



Garbine Muguruza, campioana la Roland Garros. A doua finala de Mare Slem pierduta de Serena Williams in acest an