Roland Garros

Astăzi au loc ultimele sferturi de finală la Roland Garros

Sursă foto: faceboook roland garros

Miercuri, 4 iunie, vor fi obținute ultimele locuri din semifinalele Roland Garros. Pe tabloul de simplu masculin, primul meci este programat la ora 15:00. 

Italianul Sinner îl va întâlni pe A. Bublik. Numărul 1 mondial a defilat până acum la turneul din Franța, unde a bifat nu mai puțin de 4 victorii cu scorul de 3-0. Adversarul său în schimb a pierdut două seturi cu De Minaur și unul cu Draper.

În celălalt sfert de finală – programat la ora 21:15 – Zverev își va măsura forțele cu Novak Djokovic. Germanul a pierdut câte un set cu J. De Jong și Griekspoor, în timp ce Djokovic s-a impus în toate cele 4 partide la 0.

La simplu feminin, ziua va începe cu un duel 100% american. M. Keys – locul 8 mondial în momentul de față – o va întâlni pe C. Gauff, locul 2 mondial. Cele două sportive din Statele Unite ale Americii au avu tun parcurs foarte bun la Roland Garros 2025, Keys pierzând un singur set, iar Gauff bifând 4 victorii la 0.

În celălalt sfert de finală, Andreeva se va duela cu L. Boisson – sportiva din Franța.

Irina Begu poate ajunge în semifinalele Roland Garros

De la ora 12:00, Irina Begu și Wickmayer vor încerca să ajungă în semifinalele de la dublu feminin. Cele două se vor duela de la ora 12:00 cu perechea formată din Eikeri și Hozumi. Celălalt sfert de finală va avea loc nu mai devreme de ora 13:30, între Siniakova/Townsend și Danilina/Krunic.

La dublu masculin, Dodig și Luz îi vor întâlni pe Granollers și Zeballos. Apoi, Nys și Roger Vasselin se vor confrunta cu Arends & Johnson. Sunt programate și două partide la dublu mixt:

  • Errani/Vavassori vs Zhang/Arevalo
  • Krawczyk/Skupski vs Townsend/King


Astăzi au loc ultimele sferturi de finală la Roland Garros