Miami Open

Sorana Cirstea, eliminata in turul 2 la Miami dupa un meci de aproape doua ore

Aventura Soranei Cirstea la Miami Open s-a oprit, vineri noapte, dupa meciul pierdut în trei seturi la Anett Kontaveit, cu 3-6, 6-4, 3-6.

A patra întâlnire directă dintre Sorana Cîrstea și Anett Kontaveit a început în nota de dominare a jucătoarei baltice. 

Kontaveit a obtinut primul break al întâlnirii, unul chiar la zero, prin care se desprindea la 3-1.

Cîrstea a avut reacție și a recuperat imediat game-ul de serviciu pierdut, egalând apoi pe tabelă după șase jocuri (3-3).

Un echilibru care n-a rezistat prea mult, Kontaveit reușind un nou break (3-5).

A 24-a jucătoare a lumii a închis primul set cu game la zero pe propriul serviciu. 

Setul secund a stat sub semnul echilibrului, iar pe acest fond Sorana a avut primele șanse de break la 4-3 (40-15).

Ocazie de care a profitat și s-a distanțat după o eroare neforțată comisă de Kontaveit. 

A 22-a favorită n-a cedat ușor și a profitat de două erori neforțate la rând comise de Cîrstea pe rever. Astfel, în loc de egalitate la seturi Sorana mai păstra un singur game avantaj (5-4).

În cele din urmă Cîrstea a câștigat setul cu break (6-4), după un game final în care a mizat totul pe cartea ofensivei. 

Primul set adjudecat de Sorana în istoria confruntărilor cu Anett Kontaveit (0-3 la general). 

Decisivul a început cu sportiva din Estonia la cârma jocului. În doar zece minute Cîrstea pierdea trei game-uri la rând, dintre care două pe propriul serviciu.

Diferența ajungea chiar la 4-0 în favoarea lui Kontaveit după un game cedat la zero de Sorana, vizibil iritată de turnura pe care a luat-o meciul după setul doi. 

După 16 minute de la debutul decisivului Cîrstea obținea primul ei game întrerupând seria adversarei. 

Unul dintre cele două break-uri a fost recuperat de Cîrstea după un game în care a reușit doua lovituri câstigătoare cu reverul. Kontaveit a greșit apoi cu forehandul și s-a făcut 2-4.

Din ce în ce mai încrezătoare în jocul său, Sorana revenea la 3-4 în urma unui game solid de serviciu. Presiunea se muta la Kontaveit. 

Și revenirea Soranei s-a oprit aici. Kontaveit și-a câștigat serviciul pentru 5-3, apoi a ajuns la 40-0 pe serviciul advers. 

Trei mingi de meci salvate de Cîrstea, care a închis ochii și a lovit la totul sau nimic. 

Kontaveit a închis meciul din a cincea șansă și continuă la Miami Open. În turul trei o va întâlni pe Elise Mertens. 

 



Sorana Cirstea, eliminata in turul 2 la Miami dupa un meci de aproape doua ore