Tenis

GAME cu GAME Simona Halep cu Magdalena Rybarikova in primul meci la New Haven

Simona Halep a inceput marti seara, live text pe onlinesport dupa ora 02:00, cursa de aparare a titlului de la New Haven, ultimul turneu de pregatire inaintea Grand Slam-ului de la Flushing Meadows (US Open).

FINAL Simona Halep-Magdanela Rybarikova 2-6, 6-4, 3-6

04:07 Aici se incheie meciul de la New Haven cu victoria Magdalenei Rybarikova. Halep isi ia in urma acestei infrangeri cateva zile libere inaintea ultimului turneu de Mare Slem, US Open, gazduit incepand de duminica de New York.Multumim pentru atentia acordata si ramaneti in continuare alaturi de noi.

04:06 Minge de meci anulata de Halep la 3-5 pe serviciul advers.

03:56 Halep la un game de pierderea meciului. Serveste la 2-5 pentru supravietuire in aceasta partida agonizanta pana la urma.

03:52 Se produce ruptura in decisiv si Rybarikova este cea care face break-ul. Slovaca are 4-2 si urmeaza la serviciu.

03:47 Rybarikova, o jucatoare de gabarit (180 cm), se decurca mai bine la serviciu in acest set decisiv si isi castiga mai usor decat Halep propriile game-uri in care serveste.

03:34 A inceput setul decisiv cu Rybarikova la serviciu. Aceasta isi castiga game-ul si preia conducerea.

03:30 Halep inchide in cele din urma setul al doilea, cu 6-4, si avem set decisiv.

03:23 Rybarikova se agata de acest set si nu o lasa pe Halep sa-si faca serviciul. Un nou break in dreptul slovacei. Halep conduce 5-3.

03:18 Break Halep dupa cel mai lung game al meciului si jucatoarea noastra va servi pentru 1-1 la seturi la scorul de 5-2.

03:08 Rybarikova recupereaza un break si reduce din diferenta (4-2 pentru Halep).

02:53 Al doilea break consecutiv reusit de Halep si jucatoarea noastra isi intra incet, incet in ritmul optim (3-0 in setul 2).

02:49 Halep isi dubleaza avantajul luat mai devreme si conduce pentru prima data cu doua game-uri in fata adversarei sale in acest meci.

02:47 Halep izbuteste break-ul in debutul setului al doilea dupa un game extrem de disputat cu numeroase rasturnari de scor.

02:42 Incepe setul al doilea cu Rybarikova la serviciu.

02:39 Primul set ii revine Magdalenei Rybarikova in 30 de minute. Un set in care Halep si-a pierdut de trei ori serviciul si a avut o sansa de a echilibra disputa la 2-3 pe propriul serviciu. Rybarikova a mai reusit un break si s-a desprins decisiv. Ultimul game al setului a fost adjudecat de slovaca de asemenea pe serviciul Simonei Halep.

02:36 Rybarikova conduce 5-2 si Halep se afla cu spatele la zid. Din acest punct trebuie sa castige toate game-urile ramase pentru a mai intoarce scorul in acest prim set.

02:34 Slovaca isi dubleaza din nou avantajul si conduce cu 4-2 in urma unui nou break.

02:30 Halep nu o lasa pe Rybarikova sa se desprinda si raspunde imediat cu break (2-3).

02:26 Rybarikova reuseste break-ul si se desprinde pe tabela la 3-1.

02:18 Halep isi adjudeca primul game al meciului si egaleaza scorul la unu. Un inceput deja clasic, in care jucatoarea noastra ii ia pulsul adversarei sale pentru a pregati ofensiva totala.

02:16 Un prim game de serviciu lung pentru Halep. Se ajunge la avantaje (40-40).

02:10 A inceput meciul cu Rybarikova la serviciu, jucatoare care a castigat de altfel game-ul inaugural.

02:06 Cele doua jucatoare au iesit la incalzire.

02:03 Imagini cu intrarea Simonei Halep pe arena centrala de la New Haven:

Cap de serie numarul unu la Connecticut Cup, Halep a avut primul tur liber si intra in competitie direct in optimi contra slovacei Magdalena Rybarikova (68 WTA).

Cele doua jucatoare si-au impartit victoriile in precedentele doua dispute directe. Rybarikova a castigat in trei seturi in 2011 in calificari la Hobart (Australia), cu 5-7 7-6 (3) 6-4, iar Halep s-a impus in 2013 la Moscova prin abandonul adversarei sale dupa 6-2 in primul set. Halep avea sa si castige turneul moscovit in cele din urma.

Halep vine la New Haven dupa sfertul de finala disputat la Cincinnati si pierdut contra Mariei Sharapova, insa are asigurat locul doi in clasamentul WTA asigurat cel putin pana la US Open.

Rybarikova a disputat deja un meci la Connecticut, impunandu-se in primul tur in fata ibericei Silvia Soler Espinosa, jucatoare venita din calificari, cu 6-4, 6-3.



GAME cu GAME Simona Halep cu Magdalena Rybarikova in primul meci la New Haven