Tenis

Kim Clijsters s-a descurcat decent la revenirea in tenis

Sursă foto: https://twitter.com/Nieuws3651/

Jucatoarea belgiana Kim Clijsters a jucat din nou la cel mai inalt nivel la aproape opt ani distanta de la momentul retragerii din tenis.

Clijsters a fost invinsa in primul tur la Dubai de Garbine Muguruza, o jucatoare de top si recent finalista la Australian Open, cu 6-2, 7-6 (8-6).

”Am simtit ca sunt in joc in setul al doilea, am simtit ca sunt in stare sa joc de la egal la egal de pe fundul terenului. Am avut o senzatie placuta pe teren”, a declarat Clijsters dupa meciul programat in primul tur la Dubai.

La 36 de ani si cu patru Grand Slam-uri in palmares, Kim Clijsters a revenit pentru a doua oara in circuit, dupa ce luase o prima pauza intre 2005 si 2007 pentru a-si intemeia o familie.

Clijsters are 41 de turnee castigate in cariera si a fost timp de 20 de saptamani numarul unu mondial in ierarhia WTA.



Kim Clijsters s-a descurcat decent la revenirea in tenis