Tenis

Irina Begu a uitat sa castige. Infrangere in primul tur la Dubai

Sursă foto: twitter.com

Jucatoarea Irina Begu a parasit inca din runda inaugurala turneul WTA de la Dubai, dotat cu premii totale in valoare de 2.6 milioane de dolari.

Begu, numarul 28 mondial, a fost invinsa in doua seturi de Anastasija Sevastova din Letonia, cu 6-1, 7-5.

Primul set a fost unul fara istoric adjudecat de Sevastova dupa o dominare autoritara. Begu si-a pierdut serviciul la 1-2, dupa care in game-ul urmator a ratat trei mingi de set.

Sevastova a reusit cinci puncte la rand prin care se distanta la 4-1, dupa care a izbutit un nou break si a inchis ulterior setul la serviciu.

Actul al doilea a fost mult mai echilibrat si Begu chiar a avut sansa de a trimite meciul in decisiv.

Jucatoarea noastra a avut 4-2 si serviciul dupa un break izbutit in game-ul sase, dar Sevastova a facut rebreak la zero si a egalat scorul dupa opt jocuri.

Begu a revenit la conducere, 5-4, dar n-a mai luat niciun game din urmatoarele trei, astfel ca Sevastova s-a calificat in turul secund obtinand a doua victorie in trei meciuri cu jucatoarea noastra.

Begu ramane cu o singura victorie in 2017, obtinuta in primul tur la Australian Open, si ajunge la sase infrangeri in circuit. Chiar sapte daca punem la socoteala si meciul pierdut la Fed Cup in fata lui Elise Mertens.

Elise Mertens care a eliminat-o in ultimul tur al calificarilor pe Patricia Tig in trei seturi.



Irina Begu a uitat sa castige. Infrangere in primul tur la Dubai