Indian Wells

Simona Halep trece fara probleme de Ekaterina Makarova in turul 3 la Indian Wells

Simona Halep isi mentine nivelul ridicat aratat pana acum la Indian Wells si o invinge categoric pe Ekaterina Makarova din Rusia in turul al 3-lea. O victorie in doua seturi obtinuta in putin peste o ora. A treia victorie in patru meciuri pentru Halep cu Makarova, jucatoare care in 2015 a privat-o pe Simona de o semifinala la Australian Open.

Halep a profitat de prima minge de break avuta si a trecut in fata cu 4-2, dupa ce Makarova a comis o dubla eroare. A urmat un game de serviciu la zero adjudecat de jucatoarea noastra pentru 5-2 pe tabela.

Minge de set pentru Halep pe serviciul advers la 24 de minute de la startul intalnirii. Anulata de Makarova cu un rever in lung de linie. Halep a raspuns imediat cu un forehand castigator in lung de linie, dupa care o ademeneste pe Makarova cu o scurta la fileu si trimite castigator in terenul advers pentru set.

Un prim set controlat de Halep cu serviciul (72% pe prima minge), fara prea multe erori nefortate (n.r. - doar 4 pentru Simona fata de cele 15 ale rusoaicei) si doua break-uri care au facut diferenta in 26 de minute. 

Halep a continuat momentul bun si in setul secund. Un break in al doilea game a dus-o pe jucatoarea noastra la 2-0 pe tabela, insa Makarova a raspuns imediat cu un break la zero. Primul pas gresit pentru Halep la serviciu. Makarova a egalat scorul (2-2), nu inainte sa anuleze o sansa de break, sansa de 3-1 pentru Halep.

Seria rusoaicei a fost intrerupta de Halep cu un game la zero pe propriul serviciu (3-2). A urmat un game foarte important pentru Halep prin care aceasta s-a mentinut la conducere (4-3), game jucat strans si pe care Halep l-a indreptat in favoarea sa de la 30-30 cu doua puncte fabuloase reusite de numarul 5 mondial.

Halep a continuat sa joace inteligent, in special pe propriul serviciu, si a ramas la conducere (5-4) profitand de o eroare nefortata a adversarei. Presiunea s-a mutat pe umerii rusoaicei si aceasta avea sa cedeze in cele din urma neavand ce face in fata jocului Simonei.

Zece erori nefortate a comis Halep in setul al doilea, dar a compensat prin numarul de puncte direct castigatoare. Doua seturi pentru o victorie categorica si Halep este in optimi la Indian Wells unde o va intalni pe cehoaica Barbora Strycova.

"A fost un meci greu. Vantul ne-a deranjat foarte mult. Sunt fericita ca am castigat, am jucat inteligent cred. Au fost meciuri grele anul acesta si pe multe nu am reusit sa le inchei cum trebuie. L-am chemat pe Darren Cahill sa ma ajute sa fac acest lucru", a spus Halep la interviul luat la cald pe teren.

FINAL Halep - Makarova 6-2, 6-4

SET 2, 6-4 Doua puncte la rand gresite de Makarova. 30-0 pentru Halep pe serviciul advers. Halep simte miros de sange ca un pradator si ataca dezlantuit pentru trei mingi de meci. Ce final, SImona! Rever castigator din alergare dupa un schimb taios. Victorie fara dubii pentru Halep in doar o ora si 5 minute.

Darren Cahill coboara la banca Simonei: "Tot ce conteaza e sa tii mingea in teren, sa te misti bine si sa servesti bine".

SET 2, 5-4 Halep incepe cu un as si la fix o ora de la inceputul meciului are minge de game. Incearca un nou as, la T, dar nu intra si Makarova ataca pe mingea a doua. Halep se apara bine si profita de un forehand afara trimis de rusoaica. Urmeaza un game urias. Ar putea fi ultimul al meciului.

SET 2, 4-4 Game cu numeroase erori nefortate comise de Halep, poate cele mai multe din acest meci. O sansa buna ratata de jucatoarea noastra de a forta break-ul. Halep schimba racheta inaintea game-ului sau de serviciu.

SET 2, 4-3 Ce lovitura de forehand gaseste Halep in lungul liniei la 30-30 pe propriul serviciu! O minge venita intr-un moment extrem de important. Urmeaza un rever castigator in diagonala terenului si Makarova lasa capul in pamant.

SET 2, 3-3 Makarova se agata de acest game si ramane in set. S-a jucat strans la 30-30 si nu mult a lipsit ca Halep sa forteze break-ul.

SET 2, 3-2 Trei mingi de game pentru Halep si jucatoarea noastra castiga la zero pe propriul serviciu. Raspuns perfect dupa cele doua game-uri la rand reusite de rusoaica.

SET 2, 2-2 Zboara cu pungi pe terenul central de la Indian Wells. Diverse obiecte din tribuna sunt aduse de vantul puternic pe suprafata terenului. O noua minge de break pentru Halep dupa un schimb lung controlat de jucatoarea noastra. Makarova gaseste un lung de linie si salveaza pentru moment.

SET 2, 2-1 Rusoaica ataca dezlantuit fara a mai avea foarte multe de pierdut si face rost de trei sanse de break. Game la zero pentru Makarova pe serviciul lui Halep. Primul pas gresit facut de Simona in acest meci la serviciu.

SET 2, 2-0 Break pentru Halep, al treilea in acest meci. Makarova greseste in continuare, iar Halep contabilizeaza puncte pe tabela.

SET 2, 1-0 Halep mentine momentul bun si se pastreaza la conducere.

SET 1, 6-2 Minge de set pentru Halep pe serviciul advers la 24 de minute de la startul intalnirii. Anuleaza Makarova cu un rever in lung de linie. Halep raspunde cu un forehand castigator in lung de linie, dupa care o ademeneste pe Makarova cu o scurta la fileu si trimite castigator in terenul advers pentru set.

SET 1, 5-2 Game de serviciu la zero pentru Simona Halep. Jucatoarea noastra profita imediat de break-ul obtinut si se apropie la un singur joc de castigarea primului set.

SET 1, 4-2 Prima minge de break a meciului apartine lui Halep dupa un forehand trimis putin afara de Makarova. Rusoaica face o dubla greseala si break-ul este obtinut de Halep.

SET 1, 3-2 Halep serveste in continuare bine si se mentine la conducere. Putini spectatori au ramas la aceasta ora pe arena centrala la Indian Wells, a doua ca marime din intreg circuitul mondial. Doar arena Arthur Ashe de la US Open este mai mare decat aceasta.

SET 1, 2-2 Forehand al Simonei care iese putin in afara terenului. Aceasta solicita reluarea oficiala, dar mingea este afara. Game de serviciu pentru Makarova.

SET 1, 2-1 Makarova urca la fileu, dar Halep o pedepseste cu un forehand castigator din alergare. Halep incheie game-ul cu un as.

SET 1, 1-1 Makarova isi castiga si ea primul game de serviciul. Halep, incomodata de vant la retur.

SET 1, 1-0 Game la zero pentru Halep in debutul intalnirii. Serviciul functioneaza de minune pentru jucatoarea noastra.

6:52 Incepe meciul cu Halep la serviciu. Makarova a castigat tragerea la sorti, dar a ales sa primeasca.

6:48 Cele doua jucatoare au iesit la incalzire. Vreme racoroasa la Indian Wells, cu vant care sufla destul de puternic.

Halep si Makarova s-au mai intalnit de trei ori pana acum, iar Halep a castigat doua dintre dispute ultima oara in 2015 la Dubai.



Simona Halep trece fara probleme de Ekaterina Makarova in turul 3 la Indian Wells