Am transmis in aceasta pagina live text meciul dintre Simona Halep si Kristina Mladenovic programat luni seara de la 22:00 in turul 3 la Indian Wells.
SET 2, 3-6 Serviciul lui Halep este foarte slab, 0-40. Jucatoarea noastra salveaza inca o minge de meci, a patra, dar in schimbul urmator trimite cu reverul in fileu si e gata meciul.
SET 2, 3-5 Halep salveaza trei mingi de meci si obtine primul break in a 9-a sansa din set. In total are trei break-uri din 21 de sanse! Mladenovic a comis de fiecare data dubla greseala la primele sanse de meci.
SET 2, 2-5 Mladenovic obtine un nou break si va servi pentru meci, pentru calificarea in premiera in optimi la Indian Wells.
SET 2, 2-4 Alte doua mingi de break ratate de Halep, in total 20 in acest meci, si Mladenovic se desprinde.
SET 2, 1-3 Incredibil game in care Halep a avut 40-0 pe serviciul advers, pentru ca a apoi sa piarda cinci puncte la rand.
SET 2, 1-2 Greseala neprovocata comisa de Halep cu reverul si Mladenovic trece la conducere cu break.
SET 2, 1-1 Mladenovic isi castiga game-ul de serviciu nu inainte de a fi salvat o minge de break.
SET 2, 1-0 Halep intra bine in setul secund, cu game castigat pe propriul serviciu. In primul set jucatoarea noastra a obtinut doar doua break-uri din 13 sanse, in timp ce Mladenovic a avut un procentaj mai bun, cu trei break-uri din sapte mingi.
SET 1, 3-6 Minge lunga trimisa de Mladenovic pe care Halep o returneaza in afara terenului si astfel se incheie primul act.
SET 1, 3-5 Mladenovic se desprinde la adapostul unui nou break si va servi pentru castigarea primului set.
SET 1, 3-3 Inca un break in acest prim set de aceasta data trecut in dreptul lui Mladenovic. Halep a reusit un rever spectaculos la 0-40, dar n-a fost suficient pentru a intoarce game-ul.
SET 1, 3-2 Halep revine la conducere dupa al doilea break reusit in acest meci.
SET 1, 1-2 Dupa un nou game maraton Mladenovic isi castiga in premiera serviciul.
SET 1, 1-1 Mladenovic isi ia rapid inapoi break-ul la prima sansa pe care a avut-o pe serviciul lui Halep.
SET 1, 1-0 Halep obtine break-ul din a patra sansa intr-un game intins pe durata a 10 minute! Nu mai putin de trei lovituri castigatoare cu forehand-ul a reusit jucatoarea noastra.
22:12 A inceput meciul cu Mladenovic la serviciu.
Mladenovic o conduce la general, cu 2-1, insa ulima intalnire a fost castigata de Halep in 2015 la Cincinnati dupa o disputa de trei seturi.
Meciul de la Indian Wells este al doilea programat pe terenul numarul 3 dupa disputa Julia Goerges-Lauren Davis.
Halep, cap de serie numarul 4, a invins-o in turul doi pe Donna Vekic, cu 6-4, 6-1, la primul meci dupa accidentarea suferita la inceputul lunii februarie.