Tenis

Ilie Năstase ar trebui să explice mai clar și să expună nominal cazurile de dopaj despre care știe

Ilie Năstase a fost autorul unei declarații despre posibile situații de dopaj din WTA, dar nu este deloc clar ce a vrut să spună. Să facem puțină analiză pe text.

Declarația sa e luată de aici și este următoarea: ”Dacă Simona era americancă, nimic n-ar fi apărut în presă despre acest caz. Absolut nimic! Știu două americance, care s-au aflat în situații similare, și cazurile lor de dopaj n-au fost mediatizate”.

Foarte interesant. 

El spune despre „situații similare” cu cea a lui Halep, dar care ”nu au fost mediatizate”. Ok, dar nici în cazul lui Halep nu a fost mediatizat, ci chiar Simona Halep a mediatizat propriul caz de dopaj. Nu ea a fost cea care a postat pe Instagram acel text frumos aliniat central, în premieră, despre cazul său, preluat ulterior de toată lumea?

Sau Ilie Năstase se referă la faptul că cele două jucătoare în cauză au fost testate pozitiv, iar WTA în cazul lor nu a decis suspendări? În acest caz, să numească jucătoarele respective, iar forurile antidopaj să fie sesizate, să indice existența testelor la care se referă Năstase, iar WTA să răspundă penru excepțiile respective. Sau testele pozitive au fost aruncate la gunoi chiar de forurile antidopaj? Imposibil. Cu ce substanțe au fost depistate acele jucătoare, tot cu acest EPO modern al Simonei sau cu ceva minor?

Nu cred în această declarație decât la modul că alți jucători de tenis au fost depistați pozitiv, iar aceștia nu au făcut informația publică. S-au retras discret pentru a ispăși pedeapsa pentru dopaj invocând accidentări, după care au revenit. Halep a decis să facă acest caz public, dacă nu îl anunța poate nu s-ar fi aflat, deși substanța în cauză era mult prea grea pentru a rămâne un caz minor, ascuns, nedezvăluit în cele din urmă.

Problema lui Halep este că, presupunând că nu s-ar fi autodenunțat și ar fi ispășit pedeapsa în liniște motivând o accidentare, pauza sa ar fi fost mult prea mare, din cauza gravității substanței interzise folosite. Ea ar fi trebuit să își anunțe direct retragerea și să se spere că testul său pozitiv nu va fi aflat niciodată - repet gret de crezut, pentru că nu vorbim despre o substanță ușoară, ci despre un EPO modern.

Ilie Năstase ar trebui să numească exact cele două cazuri despre care știe, numele sportivilor, și să se analizeze care a fost speța exact cu aceștia. De ce, dacă se știe despre sportivi americani dopați, să se țină ascuns? Pentru că nu doar Ilie Năstase, din toată lumea, știe cine sunt sportivii dopați din aceste cazuri. Sau îi e frică să nu rămână fără avere, precum Kanye West?

Ar trebui ca Ilie Năstase să ofere numele și să se înceapă o anchetă. Nu se pot arunca vorbe grele fără nume, incriminând indirect și instituții care se ocupă cu testele antidoping sau foruri sportive, doar pentru că un jucător român a fost prins. Dacă Ilie Năstase știe și are curaj, să aibă curaj până la capăt, nu curajul românesc doar pe jumătate.

La urma urmei, dacă se știa despre acești sportivi americani dopați și nemediatizați, de ce nu i-a mediatizat la acel moment chiar Ilie Năstase? De ce a tăcut? De ce acum, pe ideea #metoo?

Și, chiar dacă ar fi fost cazuri nemediatizate de dopaj, de ce să se ascundă la infinit dopajul, care strică sportul și împiedică multă lume să își mai dea copiii să facă sport de performanță? Nu, să fie expuse cât mai multe cazuri de dopaj, iar Ilie Năstase să le expună și el pe cele pe care le știe fără nicio frică.

Dacă au fost teste pozitive ascuse, dovedite, Năstase nu are ce să piardă. A, dacă se auzea la nu știu ce turneu că Serena lua ceva, substanțe interzise sau nu, dar la meciurile oficiale și teste era curată, nu avem despre ce să discutăm, toți fac asta din păcate și de aceea sportul s-a stricat, iar baza de selecție pentru talente este din ce în ce mai mică.

Vadim Cușnarencu



Ilie Năstase ar trebui să explice mai clar și să expună nominal cazurile de dopaj despre care știe