Tenis

Halep și-a aflat adversara de la Shenzen, o româncă joacă împotriva Mariei Sharapova

Simona Halep a scăpat de Maria Sharapova în primul tur de la Shenzen, conform tragerii la sorți efectuate sâmbătă. Nu același noroc l-a avut Mihaela Buzărnescu.

Simona are o adversară ușoară la primul meci din China și totodată primul din noul sezon. Ea o va întâlni pe Nicole Gibbs, locul 110 WTA. Va fi primul meci dintre cele două.

Halep ar fi putut juca cu Maria Sharapova, însă rusoaica va juca împotriva româncei Mihaela Buzarnescu.

Ora meciurilor nu a fost încă anunțată, dar toate partidele din primul tur feminin se joacă pe 1 ianuarie începând cu ora 5 dimineață a României (ora 11:00 la Shenzhen).

Iată programul complet al româncelor din Turul 1 de la Shenzhen:

Simona Halep (1) - Nicole Gibbs (SUA, 110)
Monica Niculescu (78) - Arina Sabalenko (Belarus, 73)
Irina Camelia Begu (43) - Fangzhou Liu (China, 147)
Mihaela Buzarnescu (59) - Maria Sharapova (Rusia, 60)
Ana Bogdan (105) - Camila Giorgi (Italia, 79)

Simona Halep a câștigat la Shenzhen în anul 2015, iar de evoluția sa la acest turneu depinde să își mențină sau nu locul 1 mondial.



Halep și-a aflat adversara de la Shenzen, o româncă joacă împotriva Mariei Sharapova