Tenis

Halep - Osaka in turul 2 la Roma

Simona Halep si-a aflat luni adversara pe care va intalni in turul 2 al turneului WTA de la Roma. 

Aceasta este Naomi Osaka, numarul 21 mondial, care a eliminat-o in turul 1 pe Viktoria Azarenka, 6-0 6-3.

Japoneza a dominat-o copios pe jucatoarea din Belarus, Vika aruncand de cateva ori cu racheta de parca „obiectul muncii” era de vina. Azarenka a avut o umbra de speranta in setul al doilea, cand a condus cu 2-0, dar apoi s-a stins si a pierdut cu 6-3.

Simona Halep s-a intalnit anul acesta cu Osaka la Indian Wells, unde a invins-o lejer cu 6-0 6-3. Romanca are 3-1 la scorul meciurilor directe. 

Turneul de la Roma este in categoria Premier si are premii in valoare de 3,3 milioane de dolari.

Simona Halep este favorita numarul 1, urmata de Wozniacki si Muguruza.

 



Halep - Osaka in turul 2 la Roma