Tenis

Halep: „Mă simt neajutorată în faţa acestei hărţuiri şi a motivaţiei lor de a-mi dovedi vinovăţia pentru ceva ce nu am făcut niciodată”

Simona Halep a reacționat după ce Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA), în loc să grăbească procesul său de dopaj, a venit cu noi „dovezi” în presă, legate de „pașaportul biologic”, care să o incrimineze în rîndul publicului, nu și în fața legii. 

Iată declarația sa:

"Din 7 octombrie, când am fost acuzată de ITIA cu suspiciunea de dopaj, am trăit cel mai urât coşmar trăit vreodată în viaţa mea. Nu doar mi s-a murdărit numele în cel mai rău mod posibil, dar mă confrunt cu o determinare constantă din partea ITIA dintr-un motiv pe care nu îl pot înţelege, de a-mi dovedi vinovăţia în timp ce eu nici măcar nu m-am gândit VREODATĂ să iau vreo substanţă interzisă. Am încercat de două ori să am oportunitatea de a fi judecată de un Tribunal Independent şi ITIA a găsit în mod constant motive de amânare.

Acum că am stabilit clar că am fost victima unei contaminări, au descoperit o aşa-zisă evoluţie care nu e normală a sângelui meu. Trei experţi renumiţi la nivel mondial, care mi-au analizat testele de sânge, au spus clar că sângele meu este absolut normal.

Mă simt neajutorată în faţa acestei hărţuiri şi a motivaţiei lor de a-mi dovedi vinovăţia pentru ceva ce nu am făcut niciodată. Subliniez, toată viaţa mea am fost total împotriva oricărei forme de trişare. Nu este ceva potrivit cu valorile mele. Singurul lucru pe care îl sper, în acest moment, este să am posibilitatea de a avea în sfârşit acces la judecători independenţi şi imparţiali la un Tribunal, care îmi va da şansa de a-mi dovedi nevinovăţia.”

Simona Halep este suspendată din tenis din 21 octombrie 2022, suspectată a fi consumat substanța interzisă Roxadustat. Nici până în ziua de astăzi cazul său nu fost judecat și tranșat.



Halep: „Mă simt neajutorată în faţa acestei hărţuiri şi a motivaţiei lor de a-mi dovedi vinovăţia pentru ceva ce nu am făcut niciodată”