Tenis

VIDEO Halep a obtinut a 49-a victorie a sezonului. Doar trei jucatoare au peste 50 de succese in 2013

Simona Halep a inceput, marti seara, cu o victorie convingatoare Turneul Campioanelor de la Sofia invingand-o in doua seturi pe rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova, scor 6-3, 6-3.

Halep a dominat meciul si a obtinut a patra victorie consecutiva in fata rusoaicei. La final jucatoarea clasata pe locul 14 mondial avea sa declare urmatoarele: “Am inceput cu adevarat bine meciul. Ea a jucat mai bine in a doua parte a meciului, cand a inceput sa recupereze pe fondul unui servici al meu nu foarte bun. Am lovit mingea din ce in ce mai agresiv si in cele din urma a functionat. Sunt fericita ca am reusit victoria in acest meci”.

Cele doua jucatoare se intalnisera ultima data la Moscova, unde Halep si-a trecut in palmares al cincilea titlu al sezonului, iar jucatoarea noastra spune ca victoria din capitala Rusiei i-a dat incredere inaintea partidei de marti.

“Mi-a oferit incredere in plus acel meci, dar fiecare joc este diferit. Am avut nevoie doar sa raman concentrata la fiecare punct deoarece este o jucatoare foarte buna. Vreau sa ma bucur de tenis si sa raman bucuroasa pe teren”, a mai spus Halep.

Victoria de marti a fost pentru Halep a 49-a din acest an si jucatoarea noastra este la un pas de cifra 50 in dreptul victoriilor in 2013. Doar trei jucatoare au depasit bariera de 50 de meciuri castigate in acest sezon: Serena Williams (78), Agnieszka Radwanska (56) si Petra Kvitova (51).

Vedeti mai jos rezumatul primei zile:



VIDEO Halep a obtinut a 49-a victorie a sezonului. Doar trei jucatoare au peste 50 de succese in 2013