Tenis

Final de drum pentru Sharapova la US Open

Sursă foto: twitter.com

Maria Sharapova si-a incheiat in optimi parcursul la editia din acest an a US Open, turneu de Mare Slem unde a evoluat prin intermediul unui wild card oferit de organizatori si care a generat numeroase controverse in randul jucatoarelor din circuit.

Anastasija Sevastova din Letonia, a 16-a favorita, a invins-o pe Sharapova in trei seturi, cu 5-7, 6-4, 6-2, la chiar prima intalnire a celor doua in circuitul mondial.

Sharapova, campioana la US Open in 2006, le invinsese in tururile anterioare pe Simona Halep, Timea Babos si Sofia Kenin. Doar in ultimul meci rusoaica revenita dupa suspendarea pentru dopaj se impusese in minimum de seturi.

Cheia meciului s-a produs la 4-3 pentru Sharapova in setul secund, cand rusoaica a ratat sansa unui break, dupa care a disparut complet din meci.

Setul secund a fost castigat de letona, care a continuat seria castigatoare pana la 3-0 in decisiv. Sharapova a recuperat unul dintre break-uri, dar n-a mai avut consistenta in joc, iar erorile nefortate s-au adunat alarmant in dreptul rusoaicei.

Chiar daca a reusit 42 de puncte direct castigatoare, Sharapova a comis nu mai putin de 51 de erori nefortate. De cealalta parte, Sevastova si-a trecut in cont 21 de puncte si a avut doar 14 erori neprovocate de adversara.

Sevastova, 27 ani, ajunge astfel pentru al doilea an consecutiv in sferturile de finala la US Open, egalandu-si astfel cel mai bun rezultat intr-un turneu de Mare Slem.

Adversara letonei va fi Sloane Stephens din SUA, locul 83 mondial si jucatoare ajunsa in premiera intre primele opt la US Open.

Stephens are drept rezultat etalon o semifinala disputata la Australian Open in 2013.



Final de drum pentru Sharapova la US Open