Fed Cup

Segarceanu a anuntat componenta echipei de Fed Cup pentru meciul cu Franta

Sursă foto: frt.ro

Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Monica Niculescu și Raluca Olaru au fost nominalizate de căpitanul-nejucător Florin Segărceanu pentru întâlnirea din semifinalele Fed Cup de la Rouen, cu Franța, din 20-21 aprilie 2019, anunta FRT pe site-ul oficial.

"Am promis că voi anunța echipa care va juca împotriva Franței după ce se va termina turneul de la Miami, dar din punctul meu de vedere lucrurile sunt deja clare și am ținut să fac anunțul acum, pentru a evita alte atacuri în presa de scandal la adresa acestei echipe", a spus Segarceanu.

"Noi avem nevoie de liniște înaintea acestui meci atât de important și este trist să vezi cum persoane răuvoitoare încearcă să dezbine această echipă. Toate fetele din echipă au avut parte de un tratament corect din partea federației precum și din partea noastră, a mea și a Alinei Tecșor. Eu pot să vă asigur că nu există niciun scandal în echipa de Fed Cup a României așa cum, vă garantez că, niciodată, Simona Halep nu a condiționat prezența ei în echipă în nicun fel. Simona nu a cerut niciodată ca o jucătoare să nu fie chemată, nu a stabilit niciodată cine să joace și cine nu, nu a vrut niciodată mai mulți bani, cum ați văzut că se mai întâmplă în lume, și, probabil cel mai important lucru, ea este cea care a insistat întotdeauna ca banii care vin de la ITF, exclusiv pentru premierea jucătoarelor, să se împartă în mod egal între toate fetele, indiferent dacă au jucat sau nu. Și așa s-a întâmplat și după meciul din Cehia, iar toate fetele au primit, deja, sumele cuvenite", a mai spus Segarceanu.

In ultima perioada au aparut o serie de zvonuri care vorbeau despre existenta unui scandal in interiorul echipei de Fed Cup a Romaniei.

Romania va intalni Franta pe 20-21 aprilie la Rouen in semifinalele Fed Cup.



Segarceanu a anuntat componenta echipei de Fed Cup pentru meciul cu Franta