Billie Jean King Cup

România pierde primul meci din barajul de la Billie Jean King Cup

Sursă foto: https://x.com/BJKCup

Echipa României a pierdut confruntarea cu Canada din barajul pentru calificarea la turneul final al Billie Jean King Cup, confruntare care a avut loc în Japonia.

În primul meci de simplu, Miriam Bulgaru (211 WTA) a fost învinsă de Victoria Mboko (169 WTA), scor 6-4, 6-1.

"Sunt atât de fericită că am câștigat primul meu meci de Cupa Billie Jean King. Au fost mulți nervi, dar echipa mea canadiană m-a ajutat să-i depășesc", a spus debutanta Mboko.

Anca Todoni, principala rachetă a României în acest moment, nu a emis nici ea mai multe pretenții, fiind învinsă de asemenea în minimum de seturi. Marina Stakusic (20 ani și 128 WTA) a învins-o pe Todoni (20 ani, 88 WTA), cu 6-4, 6-3.

”Sunt super ușurată că am încheiat meciul. A fost un meci de înaltă calitate, este o adversară extrem de dură, care lovește tare, așa că am încercat să lupt pentru fiecare punct”, a declarat Stakusic la final.

Perechea canadiană formată din Kayla Cross și Rebecca Marino a trecut în meciul de dublu de Georgia-Andreea Crăciun și Mara Gae, cu 6-2, 6-4.

Sâmbătă, România va înfrunta gazdele Japonia într-o repetare a meciului de deschidere al turneului final din 2024 de la Malaga și trebuie să câștige pentru a-și păstra speranțele de a avansa în Finala din 2025 de la Shenzhen.



România pierde primul meci din barajul de la Billie Jean King Cup