Billie Jean King Cup

Ilie Nastase trage concluzia dupa Fed Cup: “Asta e problema noastra”

Sursă foto: https://www.facebook.com/FRTenis/

Meciul cu Franta s-a incheiat de mult, dar ecourile partidei de la Rouen inca sunt prezente in spatiul public.

Fostul mare tenismen Ilie Nastase a vorbit despre infrangerea Romaniei si a subliniat ceva ce ne priveste pana la urma pe toti.

“Trebuie sa acceptam si infrangerile. Aici e problema noastra. Noi suntem bucurosi numai cand castigam. Nu trebuie sa fim bucurosi ca am pierdut, dar nici sa ne intristam. O luam de la capat, mai sunt si alti ani de Fed Cup, mai sunt si turnee de Grand Slam”, a spus Nastase la Prox.

“Am pierdut la cateva puncte si n-avem ce spune mai mult de atat. Suferita trece repede si numai cu victorii. Daca incepe sa castige pe zgura la Madrid si Roland Garros ii va trece repede”, a adaugat Nastase cu privire la supararea Simonei Halep, lidera echipei Romaniei.

“E obositor sa joci cat a jucat ea in ziua a doua si e clar ca nu se astepta sa fie la dublu. Ar fi fost bine sa avem doua jucatoare ca Simona. A fost foarte pe muchie meciul acesta. Asa cum am castigat in Cehia, la fel l-am pierdut pe acesta. Nu trebuie sa fim suparati”, a mai spus fostul capitan nejucator al echipei de Fed Cup a Romaniei.



Ilie Nastase trage concluzia dupa Fed Cup: “Asta e problema noastra”