Billie Jean King Cup

Florin Segarceanu: ”Nu a fost greu sa aleg jucatoarele”

Sursă foto: https://www.twitter.com/RamonaToderas

Romania va intalni Rusia in Fed Cup cu un efectiv din care vor absenta Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Mihaela Buzarnescu si Sorana Cirstea, ultima retrasa oficial din echipa nationala.

In aceste conditii, capitanul nejucator Florin Segarceanu si-a concentrat atentia asupra jucatoarelor din noul val.

”Nu a fost greu sa aleg jucătoarele, a fost chiar foarte uşor. Este bine că avem multe jucătoare cu exprienţă internaţională, cu clasament internaţional şi totul a venit natural, în ordinea clasamentului le-am ales pe cele mai bune”, a spus Segarceanu intr-o conferinta de presa.

Segarceanu admite totusi ca Romania, in pofida clasamentului superior Rusiei, nu este favorita pe hartie.

”Cu ajutorul publicului sunt convins că o să dea absolut totul şi sperăm la o victorie. Faţă ceea ce au anunţat, sunt mici modificări, Kuzneţova nu a venit, Pavliucenkova nu a venit, în rest echipa Rusiei este completă. Au introdus o jucătoare nouă, Kalinskaia, pe celelalte trei jucătoare le cunoaştem şi ştim cam ce se poate aştepta de la ele”, a mai spus Segarceanu.

Despre meciul cu Rusia programat la Cluj-Napoca in 7 si 8 februarie au mai vorbit si jucatoarele Ana Bogdan, principala noastra racheta la simplu,”dublista” Raluca Olaru si Elena Ruse.

”Simt pe de o parte un pic de presiune fiind liderul echipei, însă pe de altă parte o iau ca pe o oportunitate, ca pe o şansă, este un moment pe care l-am aşteptat foarte mult timp, pentru că mi-am dorit foarte mult să joc şi iată că am a venit acel moment, neaşteptat, dar a venit. Sunt pregătită, m-am antrenat foarte bine şi voi face tot posibilul să fie două meciuri cât mai bune”, a spus Ana Bogdan.

"Ca întotdeauna să ne aşteptăm al două zile pline de emoţie, de luptă, de dorinţă, de sentimente frumoase, mă bucur mult că fetele noi sunt aici, alături de noi, cred mult în ele şi chiar cred că pot face un rezultat foarte frumos", a declarat si Raluca Olaru.

"Mă simt foarte bine, mă bucur şi sunt onorată să fiu în echipa României, sper să facem un rezultat bun şi să fim unite, aşa cum se pare că suntem. Eu am primit un mesaj din partea Monicăi Niculescu. Mă înţeleg foarte bine şi mereu a fost alături de mine”, a spus Elena Ruse, o debutanta.

Condusa de pe margine de fostul jucator Igor Andreev, Rusia va miza pe Ekaterina Alexandrova, (28 WTA), Veronika Kudermetova (38 WTA), Anna Blinkova (54 WTA) si Anna Kalisnskaia (109 WTA). 



Florin Segarceanu: ”Nu a fost greu sa aleg jucatoarele”