Billie Jean King Cup

Pretul biletelor la meciul Romania - Canada

Federatia Romana de Tenis a anuntat, joi, pretul biletelor la partida de Fed Cup Romania - Canada programata in februarie 2018 la Cluj-Napoca.

Preţurile biletelor sunt, după cu urmează: 110 lei (inel 1), 90 lei (inel 2) și 75 lei (inel 3), anunta site-ul oficial FRT.

Pe o comandă pot fi achiziționate cel mult patru bilete pentru fiecare din cele două zile.

Copiii preșcolari, dar nu mai mici de 3 ani, au acces gratuit, ocupând același loc cu persoanele majore care îi însoțesc, deținătoare a unui bilet valabil.

Întâlnirea dintre România şi Canada, meci din primul tur al Grupei Mondiale II, are loc în perioada 10-11 februarie 2018, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele două meciuri de simplu în ziua de sâmbătă (10 februarie), urmând ca duminică (11 februarie) să se dispute celelalte două meciuri de simplu și meciul de dublu.



Pretul biletelor la meciul Romania - Canada