Irina-Camelia Begu, sustinuta de pe banca de colega ei Sorana Cirstea din postura de capitan nejucator, a invins-o pe Heather Watson in meciul patru de simplu si a adus punctul de care mai aveam nevoie pentru victoria la general.
Begu s-a impus cu un 6-4, 7-5 de mare lupta, cu numeroase break-uri, un meci deloc usor, o confruntare in primul rand mentala pe care jucatoarea noastra a castigat-o in primul rand cu inima.
In primul set, dupa un schimb de break-uri, Begu a condus cu 3-1, dupa care s-a vazut egalata, desprinzandu-se decisiv cu break la 4-4, urmat de un game solid pe serviciu.
Watson a avut 5-4 in setul al doilea, dupa ce Begu avusese 4-3 cu break in fata. Au urmat trei game-uri la rand si meciul, dupa care in tabara noastra s-a declansat fiesta.
SET 2, 7-5 Begu castiga meciul si Romania ramane in Grupa Mondiala II a Fed Cup.
SET 2, 6-5 Inca un break pentru Begu care va mai servi o data pentru inchiderea acestui meci. Inca un game si avem victorie.
SET 2, 5-5 Begu serveste impecabil in acest moment al meciului si acum presiunea se muta pe Watson.
SET 2, 4-5 In continuare Begu pune presiune pe serviciul lui Watson si are 30-0. Arbitrul coboara din scaun pentru a verifica urma la lovitura de forehand a Irinei, dar o da afara. Begu nu e convinsa ca asa stau lucrurile, dar isi vede in continuare de joc si are minge de break. Begu rateaza si arunca racheta de pamant, dar apoi pune o contra fabuloasa pentru 40-40. Alte doua mingi de break ratate de Begu inainte ca Watson sa-si faca serviciul. Un nou game extrem de apasator.
SET 2, 4-4 Begu este surprinsa in fata de un lob al adversarei si britanica egaleaza cu break. Suspansul se prelungeste.
SET 2, 4-3 Break reusit de Irina Begu cu un lob senzational. Sorana Cirstea face oficiile de capitan nejucator la acest meci si o face foarte bine.
SET 2, 2-2 Begu castiga un game urias pe propriul serviciu, un duel al nervilor de care jucatoarea noastra trece cu bine.
SET 2, 1-2 Minge de break pe care Begu o rateaza si Watson revine la conducere.
SET 1, 6-4 Begu inchide primul set cu un voleu castigator din apropierea serviciului. Suntem la un set distanta de castigarea meciului la general.
SET 1, 5-3 Game de mare lupta castigat de Begu pe propriul serviciu, cu minge de break salvata.
SET 1, 4-3 Superb ataca Begu un rever in diagonala la sansa de break. Doua duble greseli a comis Watson in acest game.
SET 1, 3-3 Primul serviciu o tradeaza pe Begu si Watson egaleaza cu break.
SET 1, 3-2 Isi face si Watson serviciul la zero.
SET 1, 3-1 Begu incepe sa-si impuna jocul si obtine primul game la serviciu in acest meci.
SET 1, 2-1 Watson scapa un forehand afara si Begu reuseste un nou break.
SET 1, 1-1 Begu isi pierde serviciul intr-un game in care a comis prima dubla greseala a meciului.
SET 1, 1-0 Inceput excelent cu break pentru Begu.
12:53 Incepe meciul cu Watson la serviciu.