Billie Jean King Cup

Begu dupa infrangerea cu Mertens: “A fost o decizie proasta”

Sursă foto: facebook.com/FRTenis

Jucatoarea Irina Begu, invinsa duminica de Elise Mertens in meciul al treilea de simplu al confruntarii cu Belgia din Grupa Mondiala II a Fed Cup, a spus ca decizia de a nu evolua in prima zi s-a dovedit una proasta.

“Am decis impreuna in echipa si am calculat cum sa intram, cum sa jucam. Am considerat ca e mai bine ca eu sa intru azi, dar daca ne uitam in spate putem spune ca am luat o decizie proasta”, a spus Begu dupa meciul pierdut cu Mertens.

“Ce mai putem face? Am avut sanse importante, dar e important sa le si fructifici. Imi pare rau si sunt dezamagita. Nu am simtit presiune si mi-am facut treaba cat am putut de bine. Am luptat pana la ultima minge si imi pare rau ca nu am putut sa dau in continuare o sansa echipei”, a adaugat Begu.

Laude pentru Nastase

“Domnul Nastase a fost incredibil pentru mine si a fost o experienta extraordinara sa-l am alaturi. Sper sa ramana alaturi de noi”, a mai spus Begu.

Victorie de palmares la dublu

Cum meciul de simplu dintre Sorana Cirstea si Kirsten Flipkens nu s-a mai disputat, cele doua echipe au mai jucat doar partida de dublu.

Perechea Sorana Cirstea/Monica Niculescu a adus punctul de onoare pentru Romania in fata perechii Kirsten Flipkens/Marina Zanevska, astfel ca Romania – Belgia s-a incheiat 1-3.



Begu dupa infrangerea cu Mertens: “A fost o decizie proasta”