Tenis

Emma Răducanu regretă titlul câștigat la US Open

Sursă foto: twitter.com/tennisletter

Jucătoarea britanică a ajuns să regrete celebritatea obținută la o vârstă fragedă. Și, dacă privim la rezultatele obținute după titlul adjudecat la US Open în 2021, ajungem să-i dăm dreptate.

Privind la anii din urmă, Răducanu spune că a fost extrem de naivă atunci când a ridicat trofeul la US Open și că în industria tenisului există foarte mulți ”rechini”.

”A trebuit să mă maturizez foarte repede. Când am câștigat, am fost foarte naivă.

”Trebuie să fii mereu în gardă, pentru că sunt foarte mulți rechini în acest domeniu”, a spus Răducanu pentru Sunday Times.

Aceasta mai crede că ”oameni din industrie” au căutat să obțină avantaje de pe urma ei din cauza vârstei fragede.

”M-au văzut ca pe o pușculiță. Am fost arsă de câteva ori. Am învățat să-mi păstrez cercul apropiaților foarte restrâns”, a mai spus Răducanu.

De la victoria obținută în 2021 la US Open tânăra jucătoare britanică spune că a avut numeroase lovituri care au venit una după alta.

În prezent Emma Răducanu se recuperează după două intervenții chirurgicale, una la mâna dreapta și o alta la gleznă.

Aceasta a ratat Roland Garros și nu va evolua nici la Wimbledon.



Emma Răducanu regretă titlul câștigat la US Open