Cupa Davis

Franta castiga a 10-a oara Cupa Davis

Sursă foto: twitter.com/daviscup

Finala dintre Franta si Belgia a avut nevoie de meciul cinci, decisiv, pentru stabilirea invingatoarei.

Aceasta dupa ce duminica, in prima partida a zilei finale, belgianul David Goffin l-a invins pe Jo-Wilfried Tsonga, in duelul liderilor din cele doua echipe, cu  7-6 (7-5) 6-3 6-2.

Astfel, Lucas Pouille si Steve Darcis au ramas sa joace practic cu Salatiera de Argint pe masa.

Un meci urias care insa a fost transat net de francez in favoarea lui si a tarii sale.

Pouille s-a impus cu un categoric 6-3, 6-1, 6-0, iar Franta a cucerit pentru a 10-a oara in istorie Cupa Davis, cea mai veche competitie pe echipe din tenis.

Nu mai putin de 27.000 de spectatori au aplaudat victoria Frantei pe stadionul Pierre Mauroy din Lille, prima dupa 2001.



Franta castiga a 10-a oara Cupa Davis