Tenis

Begu in semifinale la Istanbul dupa o revenire incredibila si o criza de nervi

Sursă foto: twitter.com/istanbul_cup

Irina Begu s-a calificat, vineri seara, in semifinalele turneului WTA de la Istanbul dupa o victorie in trei seturi obtinuta in fata croatei Donna Vekic, cu 3-6, 7-6 (1), 6-1.

Un meci in care Begu si-a iesit din fire asa cum rar am vazut-o, fiind o jucatoare mai degraba introvertita pe teren si in afara acestuia.

La finalul game-ului al unsprezecelea din setul secund Begu a intrat intr-o disputa aprinsa cu arbitrul din scaun dupa o minge la limita terenului.

Begu a solicitat interventia supervizorului turneului pentru a verifica suplimentar urma contestata amenintandu-l pe arbitru ca nu va relua partida si ca va ramane zece ore pe teren in asteptare.

In cele din urma Begu a acceptat decizia initiala care o defavoriza, insa a avut puterea sa salveze setul desi Vekic servea pentru meci a doua oara, la 6-5. O mai facuse o data la 5-4.

Vekic a ratat minge de meci la 6-5, apoi s-a ajuns intr-un tie-break dominat de Begu si ulterior intr-un decisiv adjudecat la pas de jucatoarea noastra.

Begu joaca sambata, dupa ora 16:00, pentru un loc in finala Istanbul Cup impotriva frantuzoaicei Pauline Parmentier, cea care a beneficiat de abandonul principalei favorite, Caroline Wozniacki.



Begu in semifinale la Istanbul dupa o revenire incredibila si o criza de nervi