Australian Open

Rafael Nadal merge în finală la Australia Open

Sursă foto: twitter.com/australianopen

Rafel Nadal a depășit problemele fizice majore din sferturile de finală de parcă nu ar fi existat și l-a învins în careul de ași de la Australian Open fără drept de apel pe Matteo Berrettini, 6-3 6-2 3-6 6-3.

În acest meci, Berrettini a părut a fi cel mai obosit, a greșit mai mult și nu a putut trimite mingea astfel încât să îi ridice probleme lui Nadal. NIci primul serviciu nu i-a mers italianului.

Spaniolul a fost cel care a dictat jocul, de la ritm la lovituri variate și dificile, care i-au pus probleme majore adversarului. Berrettini nu a putut decât să se agațe de puncte, dar fără succces.

Nadal a afirmat că după meciul din „sferturi” în care a avut probleme la stomac și a fost aproape să piardă s-a trezit a doua zi foarte proaspăt. Cu o zi înainde meci s-a antrenat normal și a fost la formă maximă vineri.

Marele campion caută acum al 21-lea titlul de Mare Șlem, grație căruia i-ar depăși pe Novak Djokovic și Roger Federer, la acest moment cei trei fiind la egalitate cu câte 20 fiecare. Ar deveni singurul jucător din istorie care ar reuși acest lucru. Djokovic a fost la rândul său aproape de titlul 21, în 2021, la US Open, când a pierdut finala, dar a ratat și ocazia de a face Marele Șlem - a câștiga toate cele turnee de Grand Slam într-un singur an. Am numit la acel moment, acel meci, finala vieții și a carierei pentru sârb.

Este a șasea finală a lui Nadal în Australia, el fiind la un pas să câștige pentru a doua oară la Melbourne și să devină unul dintre puținii jucători care să triumfe în fiecare turneu de Mare Șlem de două ori, de-a lungul carierei. 

Nadal a mai câștigat o dată la Australian Open, în 2009, acum 12 ani.

Vadim Cușnarencu



Rafael Nadal merge în finală la Australia Open