Australian Open

Ion Tiriac a explicat cele doua seturi pierdute fulgerator de Federer exact ca noi

Ion Tiriac a comentat vineri seara infrangerea suferita de Roger Federer in semifinala de la Australian Open din 2016, contra lui Novak Djokovic. 

In special cele doua seturi fulgeratoare, incheiate cu 6-1 si 6-2, au fost o surpriza pentru unii. Dupa meci, am scris ca Federer are o varsta care nu ii mai permite sa faca fata din punct de vedere fizic atunci cand are in fata un adversar de top. La 34 de ani, Federer nu mai poate fi la nivelul unui numar 1 mondial, cu sase ani mai tanar, este o chestiune de matematica.

Altadata ar fi jucat de la egal la egal cu Djokovic. Acum este imposibil. 

Ion Tiriac a explicat acelasi lucru, dar mai in amanunt, asa cum numai un specialist rar in tenis o poate face, iar aici nu ii putem nega lui Tiriac atuurile, fiind unul dintre putinii oameni din Romania care sunt cu adevarat specialisti la acest sport, cu ani de experienta in spate. El a afirmat ca, din cauza varstei, Federer nu poate ajunge la unele mingi, fie ca este vorba de 2 centimetri lipsa sau de 50 de centimetri. O explicatie interesanta, de tinut minte. 

[news-117624]

Asta s-a si vazut. Federer a avut multe mingi in meciul cu Djokovic la care nu a mai alergat. Nu a fost oboseala si, bineinteles, nici lene. Pur si simplu, la experienta lui, isi dadea seama ca nu le putea ajunge. Si nu se mai obosea sa se duca.

Federer este si va ramane un mare campion, insa in fata unui adversar - masina, asa cum este Djokovic, tenisul sau elegant poarta handicapul varstei.

[news-117606]

Federer, dupa varsta de 30 de ani, a mai "ciupit" doar un singur Mare Slem, in 2012, un Wimbledon cu Andy Murray, care este si acum un jucator bun, dar cu niste limite. Inainte de acesta, mai fusese unul tot cu Murray, in 2010, insa inca nu schimbase "prefixul". Murray nu a fost si nu va fi niciodata un mare talent, iar conjunctura a fost pentru Federer in acei ani, ultimii in care a mai ridicat un mare trofeu. In 2009, castigase la Wimbledon dupa o finala cu Andy Roddick pe care l-a invins in setul decisiv cu 16-14. In acelasi an, 2009, luase si Roland Garros-ul, tot printr-o conjunctura, o finala cu Robin Soderling.

In 2009, scrisesem pe blog un articol in care anticipam sfarsitul lui Federer la cel mai inalt nivel, dupa ce pierduse cu Nadal la Australian Open. Atunci Federer a plans si am explicat de ce: stia ca vin unii rai si tineri din spate, unii pe care daca ii va mai intalni nu ii va mai putea surclasa. In mare parte din cauza varstei, bineinteles. Chiar daca a castigat de atunci, de la momentul Melbourne 2009, inca patru turnee de Mare Slem, cele amintite in paragraful de mai sus, partial am avut dreptate: a fost finalul sau in fata adversarilor cu adevarat de top. Nu a mai batut nici un nume mare in momentele cheie. 

In 2014 si 2015, Djokovic a castigat cum l-a prins, de doua ori in finala de la Wimbledon si o data la US Open. E drept, la Wimbledon au fost meciuri de cinci seturi, grele. Federer nu mai castigase in fata lui Djokovic intr-o finala de Mare Slem din 2007, la US Open. 

Ultimul sau an de glorie a fost 2007, cand i-a invins pe Nadal si Djokovic in finalele de la Wimbledon si US Open. Aceea a fost ultima sa perioada de aur. In 2006, dar si in 2007, Federer a fost la un pas sa faca Marele Slem (sa castige toate turneele de Mare Slem dintr-un an), insa de fiecare data Nadal l-a oprit, de fiecare data la Roland Garros. Abia in 2009, elvetianul avea sa castige un Roland Garros, victoria cu Soderling despre care am amintit mai sus. Atunci cand a dat de hopuri cu adevarat mari, Federer a cam clacat. Iar Marele Slem nu a mai venit niciodata. 



Ion Tiriac a explicat cele doua seturi pierdute fulgerator de Federer exact ca noi