Australian Open

Federer intr-o noua finala la Australian Open

Sursă foto: twitter.com/australianopen

Pentru al doilea an la rand elvetianul Roger Federer va disputa finala Australian Open, turneu pe care l-a castigat de cinci ori pana acum.

Federer, al doilea favorit pe lista capilor de serie la inceputul competitiei, a profitat in semifinale de abandonul sud-coreeanului Hyeon Chung la scorul de 6-1, 5-2.

Chung, revelatia turneului din acest an, n-a mai putut continua din cauza unei bataturi la piciorul stang.

In varsta de 36 ani, Federer isi va apara titlul cucerit anul trecut in finala programata duminica impotriva croatului Marin Cilic, cap de serie numarul 6.

Pentru Federer va fi a 30-a finala de Mare Slem din cariera, cu un eventual succes elvetianul urmand a-si trece in palmares titlul major cu numarul 20 si totodata al saselea trofeu la Australian Open.

Novak Djokovic si Roy Emerson sunt singurii jucatori cu sase titluri la Melbourne.

Trofeele lui Federer in turneele de Mare Slem:

5 – Australian Open
1 – Roland Garros
8 – Wimbledon
5 – US Open

In varsta de 28 ani, Cilic va fi prezent a treia oara intr-o finala de Grand Slam, dupa cea castigata in 2014 la US Open si o alta pierduta la Wimbledon in 2017, cand croatul a fost invins chiar de Federer, cu 6-3, 6-1, 6-4.



Federer intr-o noua finala la Australian Open