Europa League

Timisoara obtine singurul punct romanesc al serii in Liga Europa

Echipa FC Timisoara a obtinut al doilea punct in actuala editie a Ligii Europa, dupa ce a remizat, joi seara, pe teren propriu, scor 0-0, cu formatia belgiana Anderlecht Bruxelles. Banatetii se pot lauda ca au luat singurul punct al serii, dupa ce Steaua, Dinamo si CFR Cluj au pierdut care de care mai rusinos.
Steaua - Fener 0-1:
Pensionarii

Galata - Dinamo 4-1:
Galata i-a dat lui Dinamo sa cante

Timisoara - Anderlecht 0-0
Timisoara obtine singurul punct romanesc

Praga - CFR Cluj 2-0
CFR Cluj nu a miscat la Praga

Sondaj si Forum:
Ce echipa romaneasca are sansele cele mai mari de calificare in primavara?
Cu o formula 3-4-3, Timisoara a dominat usor inceputul meciului, fara insa a-si vreo ocazie evidenta la poarta lui Proto.

Asezati intr-o formula 4-4-2 de catre tehnicianul Ariel Jacobs, jucatorii lui Anderlecht au iesit din propria jumatate prin Lukaku (min.6), dar Pantilimon a avut prim planul, reusind sa respinga.

Prima ocazie cu adevarat importanta a apartinut oaspetilor, argentinianul Biglia testandu-si sutul din afara careului (min.8). Mingea a trecut putin pe langa poarta banateana.

Goga a ratat in minutul 18 cea dintai ocazie a timisorenilor, sutul acestuia din interiorul careului fiind deviat in extremis in corner.

Timisoara a continuat pe aceeasi linie, cu atacuri energice, dar lipsite de clarviziune la finalizare. Asa s-a intamplat si in minutul 31, cand Arman Karamyan s-a trezit singur cu mingea in centrul careului, dar sutul sau a trecut mult peste poarta.

Anderlecht a incercat sa impinga jocul spre poarta lui Pantilimon in debutul partii secunde, dar prima ocazie a venit in urma unui sut din afara careului expediat in forta de Artiom Karamyan (min.51).

Minutul 59 a adus golul mult asteptat in poarta lui Anderlecht, dar reusita lui Goga a fost anulata de centralul intalnirii, care a intors faza dictand lovitura libera pentru un fault asupra lui Bonfim.

Pe masura trecerii timpului timisorenii au ramas cu tot mai putine idei constructive in fata de atac si jucatorii lui Ariel Jacobs au speculat imediat.

Mai intai Gillet si-a incercat sutul din afara careului, dupa o patrundere pe dreapta (min.68), dupa care Suarez (min.69) a ratat cea mai mare ocazie a meciului, dupa o patrundere singur cu Pantilimon. Gafa impardonabila comisa de fundasul Nibombe, care l-a pus in pozitie de finalizare pe varful lui Anderlecht.

Artiom Karamyan a irosit o buna sansa de gol in minutul 87, cand l-a intins pe Proto cu un sut din afara careului, faza la care noul intrat Parks a primit gratuit un cartonas galben.

FC Timisoara: 29. Pantilimon - 14. Mera, 6. Nibombe, 13. Scutaru - 2. Bonfim, 5. Alexa (27. Magera '81), 55. Bourceanu, 10. - 21. Goga, 18. G. Bucur (9. Parks '76), 11. Arman Karamian (77. Curtean '75). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabau.

Anderlecht: 24. Proto - 30. Gillet, 23. Juhasz, 2. Mazuch, 3. Deschacht - 10. Kanu (44. Rnic '46), 99. Sare, 32. Diandy (16. Kouyate '87) - 5. Bilgia - 36. Lukaku (9. Suarez '65), 11. Boussoufa. Antrenor: Ariel Jacobs.

Cartonase galbene: Bonfim '18, Mera '69, Parks '89 / Kanu '44.

Meciul de pe stadionul Dan Paltinisanu a fost condus de o brigada din Elvetia, formata din Claudio Circhetta (central), Francesco Buragina si Beat Hidber (asistenti). Asistentii suplimentari au fost Cyril Zimmerman si Daniel Wermelinger, iar rezerva Patrick Graf.

La partida au asistat aproximativ 10.000 spectatori, printre care s-au aflat si 250 de fani ai oaspetilor.

In prima repriza au asitat la meci si vedetele galei K1 Collizion World Grand Prix care va avea loc la Arad, pe 24 octombrie: americanul Mighty Mo, care il va intalni pe romanul Catalin Morosanu, Serghey Ignasov si Justice Smith, precum si promotorul Eduard Irimia.

In primele doua etape, FC Timisoara a inregistrat o remiza, scor 0-0, cu Ajax Amsterdam, in deplasare, si o infrangere, scor 0-3, cu Dinamo Zagreb, pe teren propriu.

Onlinesport


Timisoara obtine singurul punct romanesc al serii in Liga Europa