Republica Moldova a girat prin președintele Maia Sandu repermiterea publicității la jocurile de noroc, după ce aceasta fusese câțiva ani interzisă. Maia Sandu a agreat un proiect în care publicitatea este din nou permisă, dar cu unele restricții, relativ similare cu ceea ce se întâmplă acum în România. Acest lucru arată că economia are nevoie de taxe și investiții, chiar și din jocuri de noroc, cu condiția ca reclama să fie mai reglementată, dar nu interzisă ca o soluție extremă.
Președintele Maia Sandu a semnat Decretul nr. 30-X din 6 ianuarie 2025, prin care a promulgat legea ce modifică reglementările privind publicitatea jocurilor de noroc. Decizia marchează o schimbare semnificativă față de politica adoptată în 2021, când Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) votase în unanimitate interzicerea totală a promovării acestora, invocând riscurile asupra populației vulnerabile, a anuțat vineri siteul Telegraph.md.
Legea, propusă de deputații PAS Radu Marian și Dorian Istratii, a introdus un cadru legal care permite publicitatea pentru jocurile de noroc cu risc social redus, însă cu anumite restricții. Publicitatea este permisă doar între orele 22:00 și 07:00, în cazul transmisiunilor sportive internaționale, sau în publicațiile periodice, cu condiția să nu depășească 15% din spațiul ediției. De asemenea, materialele publicitare trebuie să includă avertismente clare despre riscurile asociate, care să ocupe cel puțin 20% din durata sau suprafața materialului.
Autorii proiectului justifică aceste modificări prin dificultățile întâmpinate în aplicarea interdicției totale, mai ales în cazul transmisiunilor sportive internaționale care includ publicitate pentru pariuri. Conform acestora, legislația actuală era dificil de aplicat și punea Moldova în situația de a încălca drepturile de difuzare ale evenimentelor sportive internaționale. Totodată, inițiatorii legii susțin că relaxarea reglementărilor va permite direcționarea veniturilor din publicitate către susținerea sportului și producția de conținut media autohton, estimând investiții anuale de cel puțin 30 de milioane de lei.
În România, opozanții reclamei pentru jocuri de noroc au cerut ca România să ia exemplul Moldovei și să interzică total publicitatea, așa cum a fost la vecinii noștri.
„Spre deosebire de România, țări ca Marea Britanie au înțeles cât de dăunătoare pentru minori este publicitatea la jocuri de noroc. Așa că vedetele din sport sau showbiz nu mai pot promova case de pariuri sau jocuri de noroc [1]. De asemenea, în 2021, Republica Moldova a interzis toate tipurile de publicitate la orice formă de jocuri de noroc [2]”, se scria într-o petiție online.
Se pare însă că a fost invers, Moldova a luat exemplul României și a permis reclama, restricționată ce este drept, dar nu soluția de a interzice complet.
Spania, o altă țară care a avut restricție de publicitate pentru jocurile de noroc a discutat la finalul anului 2024 despre relaxarea măsurii.
Curtea Supremă din Spania a anulat unele restricții și ar urma ca publicitatea pentru jocurile de noroc să fie din nou permisă, cu unele restricții, cum ar fi expunerea minorilor.
Curtea Supremă din Spania a notat, în sprijinul relaxării unor măsuri legate de publicitatea pentru jocurile de noroc că „am considerat că publicitatea este parte din libertatea unei activități comerciale și este acum limitată. Totuși, astfel de limite și interdicții, în măsura în care afectează exercitarea unei activități comerciale licite, trebuie să aibă o acoperire legală suficientă, fără a putea fi reglementate prin standarde de reglementare independente fără legătură cu criteriile și limitele stabilite de legiuitor.”