Noul sezon in Campionatul Mondial de Raliuri (WRC) a debutat, joi, pe soselele din Principatul Monaco, iar vremea schimbatoare a contribuit din plin la asigurarea spectacolului.
Francezul Sebastien Ogier (Volkswagen) a deschis drumul din postura de campion mondial, dar s-a dovedit neinspirat cu alegerea pneurilor slick super-soft si avea sa piarda timp enorm inca de pe prima speciala a Raliului Monte-Carlo.
Surpriza a venit din partea polonezului Robert Kubica, noul pilot al echipei M-Sport Ford, fostul pilot de Formula 1 semnand cele mai bune rezultate pe primele doua speciale. Kubica I-a luat 19.1 secunde lui Ogier pe prima speciala si 14.3 secunde lui Brian Bouffier, de asemenea echipieri la M-Sport Ford.
Pe a doua speciala a zilei Kubica l-a invins cu 4.6 secunde pe finlandezul Jari-Matti Latvala de la Volkswagen si se distanta in fruntea ierarhiei la peste jumatate de minut in fata lui Ogier.
Prima bucla a zilei avea sa-l gaseasca insa la conducere pe Bouffier, pilot care a ajuns in prima pozitie datorita inspiratiei de care a dat dovada in alegerea pneurilor. In conditiile de vreme schimbatoare alegerea gumelor de concurs s-a dovedit o loterie, iar Bouffier a tras lozul cel mare. Francezul a montat un pneu de iarna pe fata si un altul pe spate, iar strategia a dat roade si i-a adus un avans de 13.6 secunde la general in fata britanicul Kris Meeke, noul pilot al celor de la Citroen.
Dupa-amiaza toti pilotii din frunte au invatat lectia si au mers pe gume de iarna obtinand astfel aderenta optima pentru un pilotaj sigur. Latvala a fost cel mai rapid in aceste conditii in speciala a 4-a si finlandezul revenea in topul 10 la general.
Ultimele doua speciale ale zilei inaugurale au fost castigate de campionul mondial Ogier, care astfel a mai spalat din evolutia modesta de pe primele trei speciale.
Pentru echipa Hyundai revenirea in WRC a fost una dezastruoasa, principalele doua echipaje abandonand dupa primele sase speciale. Belgianul Thierry Neuville a iesit din competitie dupa o iesire in decor in prima speciala, iar spaniolul Dani Sordo s-a retras cu probleme mecanice pe drumul de legatura dintre specialele cinci si sase.
Rezultate dupa prima zi in Raliul Monte-Carlo:
1. Bryan Bouffier M-Sport Ford 1h25m36.6s 2. Kris Meeke Citroen +38.8s 3. Robert Kubica M-Sport Ford +39.5s 4. Sebastien Ogier VW +47.3s 5. Mads Ostberg Citroen +1m20.7s 6. Elfyn Evans M-Sport Ford +1m38.6s 7. Jari-Matti Latvala VW +2m20.8s 8. Mikko Hirvonen M-Sport Ford +2m46.9s 9. Andreas Mikkelsen VW +4m06.2s 10. Olivier Burri Burri Ford +4m47.4s