Raliuri

Lupta din Campionatul Național de Drift se mută pe TransRarău

A doua etapă din Campionatul Național de Drift va avea loc la finalul acestei săptămâni pe una dintre cele mai spectaculoase șosele montane din România, TransRarău din județul Suceava, acolo unde 31 de piloți din România, Bulgaria și Ucraina se vor duela în derapaje controlate la o altitudine de peste 1500 de metri.

Runda de pe TransRarău este deja una de tradiție în drift, iar în fiecare an adună mii de oameni pe drumul care face legătura dintre Valea Bistriței și Valea Moldovei.

Anul trecut, victoria i-a revenit în premieră lui Cătălin Trifan, pilot pregătit și în acest an să de-a lovitura. Va fi prezent în battle-uri și Radu Evl Santos Moise, învingătorul etapei inaugurale din acest an, dar și câștigătorul ediției din 2019 de pe TransRarău, bulgarul Ivan Ivanov.

Favoriții locali Răzvan Frățianu și Bogdan Pădurariu așteaptă la rândul lor șansa de a obține victoria pe traseul lor de casă. Vineri seară, la Câmpulung Moldovenesc, va avea loc prezentarea celor 31 de piloți înscriși, iar sâmbătă vor avea loc antrenamentele și calificările atât la clasa Pro, cât și la Semi Pro.

Etapa va putea fi urmărită în direct în sistem pay per view pe platforma rodrift.ro, iar spectatorii care își doresc să fie cât mai aproape de zona intensă își pot achiziționa bilete vip de pe același site.

Duminică, începând cu ora 11:00, vor debuta derapajele controlate în tandem, battle-urile de la Clasa Semi Pro, în timp ce marea finală de la Pro va începe în jurul orei 16:30.



Lupta din Campionatul Național de Drift se mută pe TransRarău