Raliuri

Bate Simone Tempestini un nou record la raliuri?

A 38-a ediție a Raliului Iașului va avea loc în primul weekend din septembrie, așa cum a devenit o tradiție în ultimii ani, iar la ediția din acest sezon se vor prezenta la start un total de 67 de echipaje, urmând să nu lipsească cel mai bine clasați piloți din clasamentul general.

Este a șaptea etapă din Campionatul Național de Raliuri Betano 2022. Cu o victorie în acest weekend, Simone Tempestini l-ar putea depăși în topul all time de la Iași pe legendarul Titi Aur. În acest moment, ambii au câte 3 victorii obținute la competiția din capitala istorică a Moldovei.

Un total de 11 modele Rally2 / R5 se vor afla de vineri seară pe traseul de concurs, Raliul Iașului Resonance 2022 urmând să debuteze cu Super Speciala de la Râpa Galbenă.

Sâmbătă dimineață totul se va muta pe macadam, iar până duminică se vor desfășura 8 probe speciale, 4 distincte. Vor fi câte două treceri pe Cioca Boca (14,80 km), Mădârjac (23,80 km) – sâmbătă, Păun (8,35 km) și Dobrovăț (19.10 km) – duminică.

Ultimii patru câștigători ai raliului din capitala istorică a Moldovei, Simone Tempestini, Dan Gîrtofan, Bogdan Marișca și Valentin Porcișteanu sunt pregătiți pentru un nou duel, de data aceasta doar primul fiind implicat direct în calculele pentru titlul de campion al sezonului 2022.

Pe 3 în clasamentul provizoriu după 6 etape, sixtuplul campion s-a mai impus aici în trei rânduri, în 2015, 2016 și 2018. Doar Titi Aur mai are un număr atât de mare de victorii aici.

În acest moment, Tempestini are record de victorii all time în Raliul Harghitei (6), Raliul Sibiului (4 - la egalitate cu Titi Aur), Raliul Moldovei (3 - la egalitate cu Francois Delecour) și Raliul Brașovului (6 - la egalitate cu Titi Aur). Tempestini are doar 28 de ani. Titi Aur câștiga primul său titlu de campion pe când împlinea 32 de ani.

Pe modelul Skoda Fabia Rally2 Evo, Tempestini este în confruntare directă cu Sebastian Barbu (Skoda Fabia Rally2) și Andrei Gîrtofan (Skoda Fabia Rally2) pentru prima poziție în top, aceștia din urmă dominând clasamentul general provizoriu în prezent.

La precedentele participări la Raliul Iașului, niciunul dintre aceștia nu s-a clasat pe podiumul open, Andrei fiind acum la prima participare aici cu modelul Rally2. „Nu mă gândesc la un record, ci să pot să fiu cât mai rapid, să îmi îmbunătățesc timpii pe probele pe care deja le cunosc.

Raliul Iașului e unul unde am trăit și agonia, și extazul, așa că orice aș putea spune acum despre cursă se poate schimba în timpul ei. Tot ce știu e că sunt pregătit și gata de start”, a spus campionul absolut en-titre. Deținător absolut al prezenței pe podiumurile generale de la Raliului Iașului, cu 8 clasări în Top 3, inclusiv două victorii (2007 și 2017), Dan Gîrtofan (Skoda Fabia Rally2) se află la al doilea start din 2022 după evoluția excelentă de la Raliul Bucovinei.

Atunci, pilotul brașovean a bifat podiumul cu numărul 100 din carieră. Cu 16 participări aici, record de prezență pe care îl împarte cu Dan Gîrtofan, Bogdan Marișca se va afla pentru a treia oară la startul unei etape din acest an, precedenta apariție fiind la Sibiu, unde a încheiat al doilea.

Și de această dată, Marișca a optat pentru modelul Škoda Fabia Rally2 evo. De altfel, Marișca este câștigătorul ediției din 2020, când a obținut victoria chiar datorită abandonului înregistrat de colegul său de la Napoca Rally Academy, Simone Tempestini.

Adrian Teslovan (Ford Fiesta R5), Bogdan Cuzma (Skoda Fabia Rally2), Cristian Dolofan (Citroen C3 Rally2), Eugen Caragui (Peugeot 208 R5) și Mihai Manole (Skoda Fabia Rally2) sunt și ei pe lista piloților care vor concura cu modele de top în acest weekend.

O noutate va fi prezența turcului Ali Turkkan (Ford Fiesta R5), pilot clasat pe 3 în clasamentul din campionatul național al țării sale natale. Pe podiumul open la ediția din 2020 cu un model R2, frații Norbert și Francesca Maior (Peugeot 208 R2) vor concura pentru prima poziție la 2 Roți Motrice, acolo unde lider al clasamentului este Vlad Cosma, de asemenea prezent la start cu un model asemănător.

Cu o evoluție impresionantă la etapa de la Bacău, acolo unde a câștigat inclusiv 3 probe speciale pe modelul Mitsubishi Lancer Evo 9, Raul Badiu este din nou gata pentru spectacol și inclusiv pentru o victorie la RC2N, unde Vali Porcișteanu (Mitsubishi Lancer Evo 9), Bogdan Talașman (Mitsubishi Evo 10) și Răzvan Trișnevschi (Mitsubishi Evo 9) vor și ei prima poziție.

Pe lângă cele 53 de echipaje care vor concura în prima divizie, alte 14 s-au înscris în Campionatul Național de Rally2. Un alt aspect interesant va fi numărul record de reprezentante feminine în runda de la Iași, un total de 13 sportive fiind înscrise la start.

Catherine Rădulescu va fi singura femeie-pilot a etapei, însă nume precum Francesca Maior, Carmen Poenaru sau Alina Bianca Pop, din dreapta piloților, se vor lupta pentru poziții fruntașe în clasamentul final.



Bate Simone Tempestini un nou record la raliuri?