Motociclism

Marquez ii invinge pe Lorenzo si Rossi pe Motorland Aragon

Marc Marquez nu are rival in acest sezon de MotoGP si tanarul pilot spaniol se indreapta spre titlul suprem la clasa regina a Motomondialului de viteza.

Marquez s-a impus, duminica, in a treia cursa desfasurata in acest sezon pe pamant spaniol la Motorland Aragon, desi nu a avut cel mai bun start posibil si la jumatatea cursei a iesit in afara trasei ideale.

Campionul mondial Jorge Lorenzo a pornit bine si s-a instalat la conducere imediat dupa start, dar pilotul de la Yamaha nu a reusit sa scape de urmarirea lui Marquez si in cele din urma a fost depasit.

Dani Pedrosa, coechipierul lui Marquez, a fost protagonistul unui incident periculos care a lasat motocicleta Honda blocata chiar pe mijlocul circuitului. In urma acestuia sperantele lui Pedrosa la titlul mondial s-au diminuat considerabil.

Ibericul a fost transportat la centrul medical al circuitului cu suspciunea de accidentare la genunchiul piciorului stang, dar in cele din urma temerile s-au dovedit nefondate si a plecat pe propriile picioare spre boxa celor de la Honda.

Pentru Marquez partea secunda a cursei a insemnat o alergare continua pentru recuperarea celor doua secunde care il separau de liderul Lorenzo, insa tanarul iberic, campion mondial la Moto2 in 2012, nu s-a dat batut si a reusit din nou revenirea spectaculoasa.

Schimbarea de lider s-a produs cu sase tururi inaintea finalului si din acel moment pozitia fruntasa a lui Marquez nu a mai putut fi contestata de nimeni.

Valentino Rossi a incheiat pe trei si a urcat la final pe ultima treapta a podiumului.

Topul zece a fost completat de Alvaro Bautista, Stefan Bradl, Cal Crutchlow, Bradley Smith, Andrea Dovizios, Nicky Hayden si Andrea Iannone.

Marquez este lider la general cu un avans de 39 de puncte in fata lui Lorenzo, in timp ce Pedrosa a ramas la 59 de puncte in urma coechipierului sau.



Marquez ii invinge pe Lorenzo si Rossi pe Motorland Aragon