Motociclism

Marquez, a 6-a victorie consecutiva la MotoGP pe Circuitul Americilor

Sursă foto: twitter.com/marcmarquez93

Spaniolul Marc Marquez a trecut peste o penalizare pe grila de start in Marele Premiu al Statelor Unite si a castigat cursa clasei MotoGP, duminica, obtinand al saselea succes consecutiv la Austin, Texas.

Marquez, pilotul principal al echipei de uzina Honda, l-a devansat cu trei secunde si jumatate pe conationalul sau Maverick Vinales de la Yamaha, in timp ce pe ultima treapta a podiumului a urcat italianul Andrea Iannone de la Suzukuki. Veteranul Valentio Rossi s-a clasat pe locul patru in fata lui Andrea Dovizioso de la Ducati, noul lider al clasamentului general dupa trei curse disputate.

Dovizioso a profitat de cazatura britanicului Cal Crutchlow si a trecut in fruntea ierarhiei, cu o zestre de 46 de puncte. Marquez e al doilea, cu 45 de puncte, urmat de Vinales, cu 41 de puncte. Crutchlow a coborat pe patru ramanand la cota 38 in dreptul punctelor.

Marquez obtinuse cel mai bun timp in calificarile de sambata, dar a fost retrogradat pe locul patru al grilei pentru blocarea lui Vinales. Chiar si asa, dupa primul viraj al cursei pilotul spaniol de la Honda ajungea pe doi si il mai avea in fata doar pe Iannone.

Acesta n-a rezistat prea mult la conducere si s-a vazut depasit de Marquez in virajul 12 al primului tur. Italianul a ramas in plasa liderului si a incercat depasirea acestuia in virajul 11 al turului trei, insa a iesit prea larg de pe trasa ideala si campionul mondial a revenit in fata.

Din acel moment Marquez n-a mai avut rival pana la final si a castigat de o maniera categorica, trecandu-si in cont cel dintai succes din 2018.

Urmatoarea etapa e programata pe 6 mai in Spania pe circuitul Jerez de la Frontera. Va fi prima aparitie a Motomondialului de viteza pe pamanat european in acest an, dupa cursele din Qatar, Argentina si Statele Unite.



Marquez, a 6-a victorie consecutiva la MotoGP pe Circuitul Americilor