Motociclism

Francesco Bagnaia, primul campion mondial italian la MotoGP dupa Valentino Rossi

Sursă foto: https://twitter.com/ducaticorse/

In varsta de 25 de ani, italianul Francesco Bagnaia a obtinut titlul mondial la categoria regina in Motomondialul de viteza.

Bagnaia, echipier la Ducati de uzina, a incheiat al noulea cursa de la Valencia, ultima a sezonului 2022.

Pilotul originar din Torino l-a devansat in batalia pentru titlu pe francezul Fabio Quartararo de la Yamaha, campionul mondial din 2021 clasandu-se pe patru in cursa finala a sezonului.

Bagnaia devine astfel primul italian care cucereste titlul mondial cu o motocicleta italiana, dupa Giacomo Agostini cu MV Agusta, in 1972.

Pentru constructorul Ducati este cel dintai titlu mondial, dupa cel obtinut in 2007 de australianul Casey Stoner.

Ultimul italian campion mondial la MotoGP fusese Valentino Rossi, in 2009.

Rossi a urmarit cursa de la Valencia pe marginea circuitului si a fost printre primii care l-au felicitat pe Bagnaia pentru titlul obtinut.

Bagnaia a rulat la conservare pe Ricardo Tormo, in conditiile in care inainte de ultima cursa din sezon avea un avans de 23 de puncte in fata lui Quartararo.

Cei doi s-au aflat intr-o lupta directa in debutul cursei care s-a lasat cu scantei, o bucata din carenajul motocicletei lui Bagnaia desprinzandu-se la contactul cu Yamaha lui Quartararo.

Victoria la Valencia a revenit spaniolului Alex Rins alaturi de Suzuki la ultima cursa a constructorului japonez in Motomondialul de viteza.

Podiumul a fost completat de Jorge Martin (Pramac Ducati), pilotul pleca din pole position, si sud-africanul Brad Binder (KTM).

Titlul mondial obtinut de Bagnaia este unul cu totul iesit din comun, dupa ce la jumatatea lunii iulie, dupa Marele Premiu al Germaniei de la Sachsenring, Quartararo avea un avans de 92 de puncte in fruntea ierarhiei generale.

Bagnaia a obtinut sapte victorii si zece clasari pe podium, cinci dintre succese venind in ultimele zece curse.



Francesco Bagnaia, primul campion mondial italian la MotoGP dupa Valentino Rossi