Formula 1

Victorie pentru Sergio Perez la Singapore. E noul rege al curselor stradale

Sursă foto: https://twitter.com/redbullracing/

Mexicanul Sergio Perez a castigat, duminica, Marele Premiu de Formula 1 din Singapore, cursa revenita in calendar dupa trei ani de absenta din cauza pandemiei de covid.

Echipierul de la Red Bull Racing a pornit al doilea din grila de start si s-a instalat la conducere inca din primul viraj, profitan de plecarea lenta a monegascului Charles Leclerc (Ferrari).

In pofida pistei alunecoase si a doua neutralizari cu Safety Car, Perez a condus fara erori majore si a reusit sa se mentina in prima pozitie, chiar daca pe final Leclerc s-a aratat amenintator cu avantajul DRS de partea sa.

Perez a trecut linia de sosire cu un avans de aproape opt secunde fata de un Leclerc care a ratat din nou sansa unei victorii pentru Ferrari.

Podiumul a fost completat de spaniolul Carlos Sainz, al doilea echipier al Scuderiei de la Maranello.

McLaren a incheiat cu ambii piloti in topul cinci, Lando Norris venind pe patru in fata lui Daniel Ricciardo.

A impresionat si Aston Martin, echipa care l-a propus pe Lance Stroll pe sase si pe Sebastian Vettel pe sapte.

Campionul mondial Max Verstappen a incheiat al optulea, pozitia de pe care a si pornit in cursa din Singapore. Imediat dupa startul ratat Verstappen ajunsese chiar pe locul 13!

Ultimele puncte au fost obtinute de Lewis Hamilton (locul 9) si Pierre Gasly (locul 10).

Septuplul campion mondial a cochetat cu podiumul in prima parte a cursei, insa in turul 33 a pierdut monopostul de sub control si a lovit cu fata zidul de pneuri.

In penultimul tur Hamilton a incercat depasirea lui Vettel pentru locul sapte, dar a ratat perioada de franare si a fost nevoit sa degajeze oferindu-i pe tava locul opt lui Verstappen.

Cursa din Singapore a inceput cu o intarziere de 65 de minute din cauza pistei ude si s-a incheiat la limita de timp a celor doua ore, fara a fi acoperite toate cele 61 de tururi programate initial.

Pentru Sergio Perez este a treia victorie cu Red Bull, toate fiind obtinute pe circuite stradale: Baku in 2021 si Monte-Carlo in acest an.



Victorie pentru Sergio Perez la Singapore. E noul rege al curselor stradale