Campionul mondial Lando Norris compară noile monoposturi de F1 cu cele de F2 după testele de la Barcelona.
Noile monoposturi din Formula 1 îi trezesc lui Lando Norris amintiri din perioada petrecută în Formula 2, însă britanicul recunoaște că are încă rezerve în privința modului în care va evalua această schimbare. Pilotul McLaren a testat pentru prima dată noul MCL40 în cadrul unui shakedown desfășurat cu porțile închise pe circuitul de la Barcelona, săptămâna trecută, iar primele impresii sunt mai degrabă prudente decât entuziaste.
"Cu siguranță, în anumite privințe, se simte mai degrabă ca o mașină de F2, prin felul în care trebuie să o conduci", a spus campionul mondial en titre din Formula 1 și vicecampionul F2 din 2018. "Nu știu încă dacă îmi place sau nu acest lucru, pentru moment".
Lando Norris a explicat că testul din Catalonia a oferit indicii importante despre stilul de pilotaj cerut de noul regulament, însă doar în condiții specifice. "Cred că la Barcelona am înțeles deja destul de multe lucruri despre modul în care trebuie pilotată mașina, dar acolo vorbim de viraje de viteză a patra, a treia, viraje destul de deschise și largi. Când ajungi pe un circuit stradal sau pe piste denivelate, mai lente, aceasta este o întrebare la care încă nu avem răspuns, iar Bahrainul va lămuri unele dintre aceste aspecte".
Monoposturile de Formula 1 din noua eră diferă radical de cele din generațiile anterioare. Șasiurile sunt mai compacte și mai ușoare, aerodinamica activă joacă un rol-cheie, iar aproape 50% din puterea totală a unității de propulsie este furnizată electric, cu boost-uri utilizabile atât în atac, cât și în defensivă.
Prin comparație, motoarele din Formula 2 sunt turbo, dar nu includ nicio componentă electrică, ceea ce sugerează că asemănările invocate de piloți țin mai degrabă de comportamentul șasiului. Norris nu este nici pe departe singurul care a remarcat acest lucru.
Discuția despre cât de "F2-like" vor fi monoposturile din 2026 a apărut încă de la Marele Premiu de la Las Vegas de anul trecut, pe fondul simulărilor efectuate de mai mulți piloți. Rezerva Aston Martin, Jak Crawford, le-a descris drept "destul de similare la pilotaj cu o mașină de F2", iar Isack Hadjar a mers și mai departe, susținând că sunt "mai apropiate de F2 din punct de vedere al performanței".
În acest context, accentul s-a mutat rapid de la comportament la ritm pur, iar FIA a simțit nevoia să tempereze îngrijorările apărute în paddock. "Cred că afirmațiile despre ritmul de Formula 2 sunt complet eronate. Vorbim despre timpi pe tur care, în ansamblu, sunt la una sau două secunde de ceea ce avem acum, în funcție de circuit și de condiții. Și, evident, la începutul unui nou ciclu, ar fi absurd să fii mai rapid decât în ciclul precedent. Din punct de vedere al regulamentului, nu ne-ar costa nimic și ar fi foarte ușor să facem mașinile mai rapide. Dar trebuie să recuperezi treptat prin dezvoltare naturală ceea ce se câștigă. Așadar, nu poți începe un ciclu fiind mai rapid decât cel anterior. Apoi, peste 20 de ani, vă puteți imagina ce s-ar întâmpla. Este firesc ca mașinile să fie puțin mai lente, dar nu cred că suntem nicăieri aproape de discuția că ‘nu mai este Formula 1’, sub nicio formă", a declarat directorul FIA pentru monoposturi, Nikolas Tombazis.
Din punct de vedere al timpilor pe tur, shakedown-ul de la Barcelona a oferit un reper neoficial de 1m16.348s, stabilit de Lewis Hamilton, pe Ferrari. Performanța este cu aproximativ cinci secunde sub pole position-ul de anul trecut, însă diferența este explicabilă prin faza incipientă de dezvoltare și condițiile de pistă, care vor fi considerabil mai bune până la Marele Premiu al Spaniei din iunie.
Ca termen de comparație, pole position-ul din Formula 2 în 2025 a fost de 1m25.180s, obținut de Arvid Lindblad, un timp care confirmă că ecartul dintre cele două categorii rămâne semnificativ.
Chiar și așa, dezbaterea a continuat să se îndepărteze de primele observații legate de comportamentul noilor monoposturi și stilul de pilotaj necesar, în ciuda faptului că Esteban Ocon, Oliver Bearman și Oscar Piastri au descris recent mașinile din 2026 drept "mai agile".
Subiectul a fost atins și de Gabriel Bortoleto încă din prima zi a testelor de la Barcelona, când a comparat noua generație cu monoposturile de Formula 1 din 2025. "Sunt foarte diferite. Se simt puțin diferit. Nu știu exact cum să exprim asta, pentru că nu am mai condus o mașină similară în trecut. Aș spune că mașina de Formula 2 este mult mai lentă decât vechiul regulament de Formula 1. Iar acestea cred că vor fi și ele mai lente. Dar este foarte tare să ai unitatea de propulsie cu 50% electric acum. Ieși din viraj și ai foarte multă viteză livrată instant, iar apoi vezi cât de puternic este sistemul. Sunt lucruri diferite, la care trebuie să te obișnuiești și să îți adaptezi stilul de pilotaj. Dar, așa cum spun mereu, este tot o mașină de curse și nu este ceva dintr-o altă lume. Este doar o schimbare de regulament, foarte diferită", a explicat pilotul brazilian.
Răspunsurile mai clare sunt așteptate odată cu testele oficiale din Bahrain.