Testele de la Barcelona au continuat, vineri, cu o zi extrem de disputata in care pentru prima pozitie s-a dat o lupta apriga in trei.
In cele din urma in topul ierarhiei timpilor a incheiat australianul Daniel Ricciardo de la Red Bull-Renault, cu 1:24.574.
Noul pilot principal al echipei Red Bull l-a devansat cu doar zece miimi de secunda pe finlandezul Kimi Raikkonen de la Ferrari, duelul dintre cele doua echipe conturandu-se deja pentru noul sezon.
Pe locul trei s-a clasat brazilianul Felipe Massa de la Williams-Mercedes, acesta fiind cronometrat in 1:24.672.
Sergio Perez a incheiat ziua de vineri cu al patrulea timp la volanul unui monopost Force India din 2014.
Lewis Hamilton a revenit pe pista pentru Mercedes, dupa ce Nico Rosberg a fost oprit din a mai concura pentru a nu-si agrava afectiunea de la gat.
Locul sase la finalul zilei pentru campionatul mondial, care a terminat cu sase zecimi in fata coechipierului sau si la patru zecimi in urma primului clasat.
Fernando Alonso a fost al saptelea la bordul noului McLaren-Honda. Spaniolul a completat 59 de tururi intr-una din cele mai bune zile din presezon. Timpul ibericului, 1:25.961, arata o imbunatatire a performantei noului McLaren.