Formula 1

Red Bull i-a prelungit contractul lui Sergio Perez

Sursă foto: https://twitter.com/SChecoPerez

Victoria obtinuta la Monte-Carlo in Marele Premiu al Principatului Monaco i-a convins pe sefii echipei Red Bull ca mexicanul Sergio Perez merita din plin prelungirea contractului care expira la finalul acestui sezon.

In varsta de 32 de ani, Sergio Perez va pilota pentru Red Bull inca doi ani in afara celui in curs, adica pana la finalul campionatului din 2024.

Perez a plecat al patrulea in cursa din Principat, dar a profitat de strategia echipei sale si de erorile rivalilor de la Ferrari pentru a trece la conducere dupa al doilea pit stop.

Pentru mexican a fost a treia victorie din cariera, acesta ocupand locul trei in clasament, la 15 puncte in urma liderului si colegului de echipa, olandezul Max Verstappen.

Victoria lui Perez de la Monte-Carlo l-a determinat pe Christian Horner, directorul echipei Red Bull, sa afirme ca cel supranumit "Checo" are sanse egale la titlu cu Verstappen.



Red Bull i-a prelungit contractul lui Sergio Perez