Formula 1

McLaren amână debutul pe pistă la Barcelona pentru a perfecționa MCL40

McLaren a decis să nu intre pe pistă în prima zi a testelor secrete ale Formulei 1 de la Barcelona, preferând să folosească fiecare oră disponibilă pentru a continua dezvoltarea noului său monopost, MCL40, mașina cu care echipa va încerca să-și apere titlul mondial.

În timp ce Audi, Cadillac, Racing Bulls și Alpine au scos deja pe circuit modelele pentru 2026 în cadrul unor shakedown-uri private, McLaren a ales o abordare diferită, concentrată pe perfecționarea pachetului tehnic înainte de debutul oficial al testelor programate să înceapă pe 26 ianuarie. Circuitul catalan este rezervat pentru 5 zile, însă regulamentul permite fiecărei echipe să ruleze liber doar 3 dintre ele.

În acest context, formația din Woking a optat să sară peste prima zi de activitate. Intervalul va fi folosit pentru a readuce monopostul din Austria, de la facilitățile AVL din Graz, acolo unde MCL40 a fost testat intens pe bancul dinamometric. Scopul este ca mașina să ajungă la Barcelona într-o formă cât mai avansată din punct de vedere tehnic.

La testele din Spania, McLaren va utiliza o livrea provizorie, urmând ca prezentarea oficială a designului complet să aibă loc pe 9 februarie. După un shakedown inițial, echipa va intra în programul complet de testare în cele trei zile alocate.

"Plănuim să începem testele fie în ziua a doua, fie în ziua a treia", a confirmat directorul echipei, Andrea Stella. "Așadar, nu vom testa în prima zi. Am vrut să ne oferim cât mai mult timp posibil pentru dezvoltare. Știți că avem voie să testăm doar trei zile din cele cinci disponibile la Barcelona, așa că vom începe fie din ziua a doua, fie din ziua a treia și vom testa timp de trei zile".

Andrea Stella a subliniat că procesul de proiectare pentru 2026 este extrem de dinamic, iar echipa descoperă constant soluții care aduc mici câștiguri de performanță. Din acest motiv, fiecare zi suplimentară petrecută în fabrică este considerată mai valoroasă decât ieșirea timpurie pe circuit.

În opinia sa, echipele care au rulat deja pot beneficia de un start mai rapid la Barcelona, dar riscă să se fi blocat prea devreme într-o anumită configurație tehnică. "De fapt, acesta a fost mereu planul A", a adăugat el.

"Schimbările sunt atât de mari încât nu este neapărat nevoie să fim primii pe pistă. Am vrut să oferim, așa cum spuneam, cât mai mult timp posibil pentru dezvoltare, pentru că fiecare zi de proiectare și dezvoltare aducea un mic plus de performanță. Dacă ieși mai devreme pe pistă, ai avantajul că afli mai rapid ce trebuie să știi, dar, în același timp, înseamnă că te-ai angajat prea devreme într-o anumită configurație de design a mașinii. Așadar, există un compromis între timpul de dezvoltare și performanța finală.

”Este evident că vor exista actualizări pentru aproape toate mașinile între testele de la Barcelona și prima cursă. Noi am considerat că, în economia unui sezon întreg, este mai important să lansăm mașina în cea mai competitivă configurație posibilă. De aceea am împins tot calendarul până la limită, dar într-un mod perfect controlabil. Suntem în grafic pentru a testa din ziua a doua și nu am simțit nicio presiune să rulăm încă din prima zi", a încheiat Andrea Stella



McLaren amână debutul pe pistă la Barcelona pentru a perfecționa MCL40