Formula 1

Lovitură pentru Ferrari înaintea cursei din Arabia Saudită

Sursă foto: https://twitter.com/ScuderiaFerrari

Scuderia de la Maranello continuă startul cu stângul din noul sezon de Formula 1.

După dezamagitoarea cursă inaugurală din Bahrain, când Charles Leclerc a fost obligat să abandoneze din cauza unor probleme tehnice, iar Carlos Sainz a ratat podiumul în fața veteranului Fernando Alonso, echipa Ferrari va aborda cu un handicap important etapa secunda.

Arabia Saudită găzduiește pentru al doilea an consecutiv o etapă din Marele Circ la finalul acestei săptămâni pe traseul stradal de la Jeddah, pe malul Mării Roșii.

Charles Leclerc va porni în cursă cu zece locuri de penalizare față de poziția ocupată în calificări, după ce mecanicii au fost obligați să înlocuiască mai multe componente la pachetul propulsor.

”Evident că penalizarea nu este o vestea prea bună, dar nu este sfârșitul sezonului. Vom vedea care va fi rezultatul cursei chiar și cu această penalizare”, a declarat Frederic Vasseur, omul angajat să scoată castanele din foc la Ferrari.

Calificările din Arabia Saudită vor avea loc sâmbătă, de la ora 19:00, iar cursa se va desfășura duminică de la aceeași oră.



Lovitură pentru Ferrari înaintea cursei din Arabia Saudită