Debutul noului sezon din Formula 1 stă sub semnul unei mobilizări logistice fără precedent. Cu doar câteva zile înaintea Marelui Premiu al Australiei, zeci de zboruri au fost anulate, iar sute de rute au fost redesenate din mers, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, organizatorii dau asigurări că spectacolul de la Melbourne se va desfășura conform planului.
Conflictul izbucnit în regiune, amplificat de loviturile asupra Iran, a generat un efect în lanț asupra traficului aerian internațional. Numeroase conexiuni prin hub-uri esențiale precum Dubai, Bahrain sau Doha au fost afectate, complicând deplasarea echipelor și a personalului tehnic către Australia.
Directorul Marelui Premiu al Australiei, Travis Auld, a explicat că ultimele două zile au însemnat o adevărată cursă contra cronometru pentru reorganizarea transportului. Aproximativ 1.000 de angajați ai Formulei 1 au fost nevoiți să-și modifice planurile de călătorie, iar pentru aproape 500 dintre ei, majoritatea din Europa, au fost închiriate trei avioane charter dedicate.
”A fost nevoie de ajustări majore ale zborurilor în ultimele 48 de ore, însă situația este acum sub control. Toate echipele vor fi prezente, iar pentru fani nu va exista nicio diferență”, a transmis Auld, subliniind că evenimentul nu este în pericol.
O parte dintre piloți și membri ai staff-urilor tehnice ajunseseră deja în Australia înainte de escaladarea crizei. Alții, însă, au rămas blocați în Regatul Unit sau în diferite puncte din Europa, fiind obligați să identifice rute alternative, uneori ocolitoare și mult mai lungi.
Pentru mecanici, ingineri, directori de echipă și personal administrativ, deplasarea spre antipozi a devenit un exercițiu de rezistență și coordonare.
În paralel, organizatorii au confirmat că logistica esențială – monoposturile, echipamentele și piesele de schimb – a ajuns deja la circuit. Containerele sunt poziționate în paddock și urmează să fie descărcate în garaje, astfel încât pregătirile tehnice să se desfășoare fără întârzieri.
Contextul actual este considerat cel mai sever test pentru transportul aerian global de la pandemia de Covid-19 încoace, în special pentru rutele care leagă Europa de Asia și Australia. Pentru Formula 1, unde fiecare detaliu este programat la minut, orice sincopă poate genera efecte în lanț.
După etapa de la Melbourne, calendarul continuă în Asia, cu opriri în China și Japonia, unde, cel puțin deocamdată, nu sunt anticipate perturbări. În schimb, apar semne de întrebare privind etapele programate ulterior în Bahrain (12 aprilie) și Arabia Saudită (19 aprilie), dacă tensiunile din regiune vor persista.
Reprezentanții Formulei 1 au precizat că monitorizează atent evoluția situației și colaborează cu autoritățile competente. Pentru moment însă, luminile se pregătesc să se stingă la Melbourne, iar sezonul să înceapă, în ciuda turbulențelor din afara circuitului.