Scuderia Ferrari traversează unul dintre cele mai complicate sezoane din ultimii ani, iar motivele depășesc cu mult simpla lipsă de rezultate. Problemele echipei din Maranello nu țin doar de performanța mașinii pe pistă, ci și de alegerile făcute în procesul de dezvoltare al monopostului SF-25.
Actualul campionat a scos la iveală discrepanțe majore între ceea ce se aștepta și ceea ce s-a obținut efectiv. În funcție de circuit, echipele au descoperit că ADN-ul tehnic al monoposturilor nu garantează deloc un comportament previzibil. În cazul Ferrari, exemplul de la Baku este grăitor, pentru că deși traseul azer părea să avantajeze caracteristicile SF-25, weekendul s-a transformat într-un eșec total, cu o sesiune de calificări modestă și o cursă fără ritm, după un start promițător în antrenamentele libere, unde Lewis Hamilton și Charles Leclerc ocupaseră primele poziții. A părut, încă o dată, un scenariu familiar, un început bun urmat de o involuție inexplicabilă.
Totuși, surse apropiate echipei susțin că nu este vorba doar despre o gestionare deficitară a setărilor, ci despre limitările fundamentale ale proiectului SF-25. Problemele s-au accentuat după modificarea suspensiei spate, introdusă începând cu Marele Premiu al Belgiei. Ferrari s-a aflat atunci în fața unei decizii strategice, să continue dezvoltarea aerodinamică planificată sau să încerce o schimbare de direcție, concentrându-se pe partea mecanică. Directorul tehnic Loic Serra a ales a doua variantă, mizând pe ideea că o platformă mai stabilă ar permite aerodinamicii să funcționeze mai eficient.
Această decizie, însă, a blocat timp de aproape trei luni întregul proces de evoluție aerodinamică, resursele echipei fiind redirecționate către modificarea suspensiei. Scopul era clar, reducerea sensibilității la variațiile de înălțime față de sol. Rezultatul? Obiectivul a fost atins doar parțial, iar mașina a devenit mai rigidă în reacții, mult mai puțin flexibilă în fața schimbărilor de temperatură sau de aderență ale pistei. Cu alte cuvinte, dacă datele simulate se potrivesc perfect cu realitatea, SF-25 poate fi rapidă, dacă nu, adaptarea devine aproape imposibilă.
În plus, mai multe voci susțin că, în perioada dedicată proiectului suspensiei, Ferrari ar fi putut aproba cel puțin două update-uri aerodinamice care ar fi adus beneficii imediate. Aceste dezvoltări au fost abandonate, ceea ce a lăsat departamentul aerodinamic într-un rol secundar, limitând drastic progresul monopostului.
Într-un sezon în care diferențele dintre echipe sunt infime – adesea sub două zecimi între primele zece poziții – capacitatea de a optimiza rapid mașina devine decisivă. La Baku, Hamilton a ratat top 10 pentru doar trei zecimi, o dovadă clară că orice mică îmbunătățire poate face diferența. În timp ce McLaren și Red Bull au găsit modalități de a-și adapta constant monoposturile, Ferrari a rămas blocată într-un concept prea rigid.
SF-25, născută ca o versiune radicalizată a proiectului precedent și dotată cu o nouă suspensie față de tip "pull rod", a fost gândită pentru a atinge vârfuri de performanță. În realitate, s-a transformat într-o mașină dificil de gestionat și puțin competitivă pe majoritatea circuitelor din 2025.
