Formula 1

Ferrari si-a lansat noul monopost pentru 2019

Sursă foto: https://twitter.com/sebvettelnews/

Invinsa in ultimii 11  ani de Red Bull si Mercedes in batalia constructorilor si fara titlu mondial la piloti din 2007, Scuderia Ferrari se afla in fata unui nou inceput.

Echipa de la Maranello a lansat, vineri, noul monopost prin care incearca in 2019 sa opreasca hegemonia instaurata de Mercedes in Formula 1.

Ferrari abordeaza noul sezon cu acelasi Sebastian Vettel in postura de pilot principal, in timp ce monegascul Charles Leclerc reprezinta elementul de noutate.

Acesta are misiunea de a-l face uitat pe Kimi Raikkonen, ajuns intre timp la Alfa Romeo (n.a. - fosta Sauber), insa nu e putin lucru sa-l inlocuiesti pe "Omul de gheata", mai ales ca ultimul titlu pentru Ferrari a fost adus chiar de Raikkonen.

De asemenea, Ferrari a operat modificari si la nivelul conducerii, Maurizio Arrivabene fiind inlocuit peste iarna cu Mattia Binotto.

Noul monopost a fost denumit SF90 pentru a marcat cei 90 de ani de existenta ai constructorului italian.

Sezonul de Formula 1 debuteaza pe 17 martie la Melbourne in Australia.

In 2018 Ferrari a inceput excelent campionatul, cu Vettel obtinand victoria in primele doua curse si pole position-ul in trei din primele patru Mari Premii.

A urmat apoi stagnarea si Mercedes a preluat controlul de la mijlocul sezonului dominand intrecerea categoric in ultimele curse.



Ferrari si-a lansat noul monopost pentru 2019