Formula 1

Dubla Mercedes in templul vitezei de la Monza. Hamilton, noul lider al campionatului

Sursă foto: twitter.com/f1

Lewis Hamilton a castigat, duminica, Marele Premiu de Formula 1 al Italiei cu plecare din pole position. Cursa a fost live text aici.

Britanicul a condus cursa de la un capat la altul si l-a devansat fara nicio emotie pe coechipierul sau Valteri Bottas.

Podiumul a fost completat de germanul Sebastian Vettel, care a adus astfel o palida consolare pentru Scuderia Ferrari.

Mai dureros pentru fanii Scuderiei este ca Vettel a pierdut chiar la Monza sefia clasamentului general in fata lui Hamilton.

Lewis Hamilton 238
Sebastian Vettel 235
Valtteri Bottas 197
Daniel Ricciardo 144
Kimi Raikkonen 138
Max Verstappen 68

Cu acest succes, al patrulea la Monza dupa 2012, 2014 si 2015, Hamilton il egaleaza pe Ayrton Senna la numarul de succese in Marele Premiu al Italiei.

Lider la victorii pe Autodromul National din Monza ramane Michael Schumacher, cu cinci succese (1996, 1998, 2000, 2003 si 2006).

Pentru Hamilton cursa de la Monza a fost ca o plimbare prin parc, britanicul neavand nicio emotie in a obtine victoria, nici macar in momentul startului sau dupa singura intrare la boxe pentru schimbul de pneuri.

Doi debutanti au pornit de pe grila in urma lui Hamilton, canadianul Lance Stroll si francezul Esteban Ocon, insa miza cursei s-a dovedit coplesitoare pentru acestia, ambii fiind depasiti de un Bottas dezlantuit in primele tururi ale cursei.

Ferrari a avut parte de o cursa mai degraba modesta, cu Vettel prinzand nu fara emotii ultima treapta a podiumului dupa o serie de depasiri in prima parte a cursei. In ultimele tururi neamtul s-a vazut presat de un Daniel Ricciardo mi rapid in mod constant cu o secunda pe tur dupa schimbul de pneuri.

Vettel a ramas pe trei si pe podium i-a electrizat pe fanii Scuderiei cu promisiunea ca Ferrari va reveni in top.

Urmatoarea cursa a sezonului este programata peste doua saptamani pe circuitul stradal din Singapore sub lumina reflectoarelor.

Rezultatele Marelui Premiu al Italiei:

1.Lewis Hamilton GBR Mercedes AMG Petronas Motorsport 53 laps

2.Valtteri Bottas FIN Mercedes AMG Petronas Motorsport +4.4s

3.Sebastian Vettel GER Scuderia Ferrari +36.3s

4.Daniel Ricciardo AUS Red Bull Racing-TAG Heuer +40.3s

5.Kimi Raikkonen FIN Scuderia Ferrari +1m 0.0.s

6.Esteban Ocon FRA Sahara Force India-Mercedes +1m 11.5s

7.Lance Stroll CAN Williams Martini Racing-Mercedes +1m 14.1s

8.Felipe Massa BRA Williams Martini Racing-Mercedes +1m 14.8s

9.Sergio Perez MEX Sahara Force India-Mercedes +1m 15.2s

10.Max Verstappen NED Red Bull Racing-TAG Heuer +1 tur

11.Kevin Magnussen DEN Haas-Ferrari +1 tur

12.Daniil Kvyat RUS Scuderia Toro Rosso-Renault +1 tur

13.Nico Hulkenberg GER Renault Sport F1 +1 tur

14.Carlos Sainz Jr. ESP Scuderia Toro Rosso-Renault +1 tur

16.Romain Grosjean FRA Haas-Ferrari +1 tur

17.Pascal Wehrlein GER Sauber-Ferrari +2 tururi



Dubla Mercedes in templul vitezei de la Monza. Hamilton, noul lider al campionatului