Formula 1

Accidentele care au schimbat Formula 1 si eficienta dispozitivului “Halo”

Sursă foto: twitter.com/skysportsf1

Multi au strambat din nas cand au vazut noile monoposturi de Formula 1 cu dispozitivul “Halo” de protectie a capului, insa acesta si-a dovedit din plin eficienta in Marele Premiu al Belgiei.

Imediat dupa startul cursei Fernando Alonso a fost agatat din spate si aruncat practic peste monopostul din fata pilotat de Charles Leclerc de la Sauber.

Ambii piloti au abandonat, iar accidentul a fost unul spectaculos si terifiant deopotriva pentru privitori. Cei implicati au iesit pe propriile picioare din cockpit-uri, iar imaginea cu urmele lasate de masina lui Alonso pe dispozitivul “Halo” al lui Leclerc au facut repede inconjurul retelelor de socializare.

Ce s-ar fi intamplat in absenta acelor bare de protectie pentru capul pilotului e mai bine sa nu ne gandim. Probabil am fi asistat la o noua si nedorita tragedie in Formula 1, asa cum istoria acestei competitii a oferit de-a lungul anilor.

Sa ne amintim doar de Ayrton Senna si momentul Imola 1994, cand legendarul pilot brazilian isi pierdea viata in urma unei iesiri in decor. Cu doar o zi in urma un alt pilot, austriacul Roland Ratzenberg parasea aceasta viata in urma unui accident in calificari.

Exista indicatii ca Senna a fost atat de tulburat ca n-ar fi vrut sa concureze in cursa din motive de securitate, insa a facut-o si a platit cu viata. Bucati desprinse din suspensia monopostului pilotat de brazilian au ricosat in urma impactului si l-au lovit pe acesta fatal in zona capului.

Din acel moment monoposturile de Formula 1 au devenit tot mai solide si s-a lucrat intens pentru a preveni desprinderea pe viitor a rotilor de monoposturi.

Peste ani, in 2009, un alt brazilian trecea prin momente delicate tot din cauza unei lovituri in zona capului pe pista de la Hungaroring. Felipe Massa pilota un Ferrari cand o bucata desprinsa dintr-un monopost aflat in fata l-a lovit in casca si i-a provocat o fractura craniana. Brazilianul a tras drept si a intrat in zidul de protectie. Au urmat luni bune de recuperare si din acel moment Massa n-a mai fost nici pe departe pilotul dinaintea incidentului.

In 2014, pe o pista inundata din Japonia, francezul Jules Bianchi se lovea la viteza relativ redusa pentru un monopost de un utilaj folosit de organizatori in vederea evacuarii unui monopost abandonat. Casca tanarului pilot a crapat si acesta a suferit leziuni la nivelul craniului. Dupa mai multe luni petrecute in coma Bianchi a fost deconectat de la aparate si declarat mort. Existenta sistemului “halo” in acel moment i-ar fi salvat viata.



Accidentele care au schimbat Formula 1 si eficienta dispozitivului “Halo”