Motorsport

Ferrari s-ar putea implica in IndyCar

Constructorul italian Ferrari discuta o posibila implicare in campionatul nord-american de monoposturi.

Roger Penske, patron de echipa cu state vechi in motorsportul american, a confirmat discutiile avute cu reprezentantii Scuderiei de la Maranello pentru o implicare in IndyCar incepand cu anul 2022.

Ferrari a amenintat in mai multe randuri ca paraseste Formula 1 din cauza noilor politici de reducere a costurilor.

Cel mai vechi constructor din Marele Circ ar putea deveni al treilea motorist din IndyCar, alaturi de Honda si Chevrolet.

Din 2022 in IndyCar va intra un nou regulament in ceea ce priveste motorul folosit, a patra generatie a propulsorului turbo urmand a avea o capacitate crescuta de la 2.2 litri la 2.4 litri.

In termeni de cai putere, viitorul motor din IndyCar va ajunge la 900 de cai putere de la 550-700 in prezent.

"Cautam sa atragem noi constructori in campionat. Ferrari si-a aratat interesul public inainte, asa ca ne-am asezat la discutii. Pentru IndyCar, Ferrari ar fi o mare realizare", a declarat Roger Penske, proprietarul echipei cu acelasi nume, una dintre gruparile care se confunda cu istoria sportului cu motor american.



Ferrari s-ar putea implica in IndyCar