Motorsport

Fernando Alonso da lovitura in America intr-o cursa legendara

Sursă foto: https://twitter.com/Rolex24Hours/

Retras din Formula 1 la finalul anului 2018, Fernando Alonso incepe acest an cum nu se poate mai bine.

Dublul campion mondial de Formula 1 si-a trecut in palmares prestigioasa cursa de 24 de ore desfasurata pe circuitul de la Daytona, statul american Florida.

Echivalentul american al legendarei Le Mans 24 de ore din Europa, cursa de la Daytona din acest an a fost marcata de conditiile meteo severe, in doua randuri organizatorii arborand steagul rosu.

In cele din urma echipajul format din Fernando Alonso, Kamui Kobayashi, Jordan Taylor si Renger van der Zande a castigat pilotand un prototip Cadillac al echipei Wayne Taylor Racing.

Alonso devine astfel doar al treilea pilot din istoria motorsportului care castiga la Daytona avand in palmares si titlul mondial in Formula 1. Ceilalti doi sunt Phil Hill si Mario Andretti.

In urma cu un an Alonso termina pe locul 38 la debutul sau in cursa de 24 de ore de la Daytona.

Alonso incearca sa-si treaca in cont Tripla Coroana a motorsportului mondial prin castigarea cursei de 500 mile de la Indianapolis, unde va participa in acest an pentru a doua oara in cariera.



Fernando Alonso da lovitura in America intr-o cursa legendara