Jocurile Olimpice 2012

Delegatia Romaniei de la Jocurile Olimpice a revenit la Bucuresti

Sportivii români participanti la Jocurile Olimpice de la Londra au revenit la Bucuresti, luni, dupa doua saptamâni de competitie în care au reusit sa obtina noua medalii, din care doua de aur.

Sportivii români au fost asteptati pe pista Aeroportului Henri Coanda de presedintele ANST, Carmen Tocala.

Primele care au coborât din avion au fost gimnastele, însotite îndeaproape de antrenorii Bellu si Bitang. Apoi au urmat componentii echipei de polo, fetele de la spada, care erau înca afectate de rezultatele dezamagitoare obtinute, si restul delegatiei. De altfel, spadasinele au parasit imediat incinta Salonului Prezidential, nedorind sa mai zaboveasca la aeroport.

În incinta salonului a fost forfota mare, concurentii de la Londra fiind asteptati de rude, prieteni si oficiali ai federatiilor. Sute de buchete de flori de toate marimile, culorile si sortimentele erau împartite în stânga si-n dreapta, indiferent daca sportivii obtinusera sau nu vreo medalie la întrecerea suprema. Îmbratisarile si felicitarile au fost la ordinea zilei, iar salonul oficial al aeroportului s-a dovedit a fi neîncapator pentru sutele de persoane prezente.

Cele mai multe flori le-a primit campioana olimpica de la sarituri, Sandra Izbasa, care la un moment a devenit coplesita de numarul mare de buchete pe care le tinea în brate. Gimnasta a fost solicitata pentru interviuri din toate partile, la care raspundea cu multa rabdare.

Razvan Martin, medaliatul cu bronz din concursul de haltere, se simtea stingher, tinea florile în brate si nu stia încotro sa o ia. Pâna la urma, dupa ce a dat un interviu pentru un post de televiziune, a parasit Salonul Prezidential în aceeasi nota de discretie.

Ministrul Educatiei Ecaterina Andronescu, îmbracata într-un compleu albastru închis, a împartit flori tuturor oficialilor care aveau însemnele COSR. Aceasta se plimba prin Salonul Prezidential cu peste 15 buchete de flori în brate.

În aeronava cu care au revenit sportivii români s-a aflat si premierul Victor Ponta, care a plecat vineri la Londra, pentru a asista la mai multe competitii si la închiderea Olimpiadei.

România a fost reprezentata la JO de 103 sportivi din 15 discipline si a încheiat competitia pe locul 27 în clasamentul pe natiuni, cu noua medalii (2-5-2): aur - Alin Moldoveanu (tir) si Sandra Izbasa (sarituri); argint - Alina Dumitru, Corina Caprioriu (ambele judo), Roxana Cocos (haltere), echipa masculina de sabie, Catalina Ponor (sol); bronz - echipa feminina de gimnastica si Razvan Martin (haltere).

România nu a mai obtinut un numar atât de mic de medalii de aur, doua, de la JO de la Tokyo din 1964, dar atunci au mai fost cucerite patru de argint si sase de bronz. Dupa olimpiada japoneza, sportivii români au obtinut la fiecare editie a JO minimum patru medalii de aur, cu exceptia JO din 1972 de la Munchen, când au fost câstigate trei medalii de aur.

La JO de la Beijing, din 2008, bilantul delegatiei României a fost de opt medalii, dintre care patru de aur, una de argint si trei de bronz.

 



Delegatia Romaniei de la Jocurile Olimpice a revenit la Bucuresti