România ajunge la opt medalii cucerite la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce Mihaela Cambei a obținut argintul în competiția de haltere.
Mihaela Cambei a obținut medalia de argint la haltere, categoria 49 kg, după ce ridicat 205 kg la total, cu șase ridicări fără eroare.
Cambei a ridicat 89 kg, 91 kg și 93 kg la smuls, după care la ridicat a reușit din prima la 106 kg, 110 kg și 112 kg.
Europa a avut o singură sportivă care a încheiat finala de la 49 kg și aceasta a fost Mihaela Cambei.
Lupta pentru aur s-a dat până la ultima ridicare cu o sportivă din China, aceasta reușind 117 kg la a treia încercare, după ce ratase la a doua, corectând recordul olimpic.
Dacă rata chinezoaica și la a treia încercare, aurul era la gâtul Mihaelei Cambei.
Zhihui Hou a încheiat cu 206 kg la total și a luat aurul, cu un kilogram în plus față de Mihaela Cambei.
Sportiva din România a obținut medalia de argint, a 8-a medalie pentru România la Jocurile Olimpice de la Paris.
Podiumul a fost completat de Surodchana Khambo din Thailanda, cu 200 kg la total.